Mai există încărcătoare universale pentru baterii?
Zilele trecute sun la ai mei acasă și aflu o veste tragică: nu mai merge telefonul tatălui meu. Ei bine, eu mă și miram că a dus-o atât. Este vorba despre un Samsung J5 2016, care a fost folosit de mine, de mama iar acum de ceva timp a ajuns la tata, unde are parte de cele mai grele condiții, aparent.
De o bună vreme tot auzeam că nu mai ține bateria, că face figuri când e la încărcat și tot așa până a ajuns să nu se mai încarce deloc. Poate că dacă mi-ar fi trecut prin cap să îi iau un cablu ok, ar mai fi dus-o o vreme așa.
I-am lăsat un telefon de backup și l-am luat pe cel vechi, să vedem care-i treaba cu el. Întâi i-am luat o baterie, deși știam sigur că nu rezolv problema în totalitate. Cea veche oricum nu mai ducea nici o zi, iar tata nu abuzează de telefon, ca mine.
Am găsit ceva baterie pe eMAG, am comandat, a venit rapid. Aproximativ 60 de lei. Pun bateria în telefon, se deschide dar tot nu se încarcă. Nici nu mă așteptam.
Așa că am ajuns să întreb în stânga și-n dreapta cât costă schimbarea mufei pentru încărcare. Aparent, prețurile diferă foarte mult de la un model la altul. Mai întrebasem zilele trecute de un display și nu au fost două răspunsuri asemănătoare. Cel mai mic preț: 70 de lei. Cred că a pus ceva din dezmembrări, că nu pare nou ce văd eu acolo.
Așteptând să aflu prețurile practicate de service-uri, mi-am amintit că prin liceu erau încărcătoare universale, în care puneai bateria telefonului și o încărcai. Așa că am fost curios dacă mai există astfel de gadgeturi și aparent mai găsim încărcătoare universale pentru bateriile telefoanelor. Un astfel de model este și acesta.
Mă gândeam că ar putea fi o variantă, având două baterii acum, dar totuși cam mult frecuș să tot scoți bateria, să le înlocuiești și așa mai departe.
Ai folosit un astfel de încărcător în trecut, în vremurile de glorie ale telefoanelor Nokia?