Hai să vorbim despre mașini pentru începători

E prima săptămână în care nu am mai avut ore de condus și, sincer să fiu, mă simt ca peștele pe uscat. Încă mă mir cum de pot avea astfel de trăiri, eu ăla care acuma ceva timp nici măcar nu se gândea să dea pentru permis iar acum aș face orice numai să mai prind măcar o oră sau două de condus.

Astfel zilele astea mi-a intrat o idee în cap și nu am reușit să o scot nici măcar cu Fasconal, că tot am fost și puțin răcit: să îmi cumpăr o mașină sh.

Cred că degeaba am luat permisul dacă îl voi ține în portofel o perioadă îndelungată de timp și astfel m-am gândit că nu ar fi rău să pun niște bani la ciorap să îmi iau o mașină sh, de pe OLX probabil. Momentan mă orientez către un Polo sau o Corsa, acestea fiind modele mici, cu un consum mic și pe care le poți cumpăra chiar și cu 600-700 de euro, iar dacă ai puțin noroc sunt și înmatriculate. Nu vreau o mașină cu care să circul și peste 4-5 ani, ci una care să mă ajute să învăț să conduc mai bine, să prind experiență după care să trec la ceva mai bun.s

Bine că aici mai intră câțiva bani la asigurare și alte taxe ce mai trebuie plătite, însă vreau întâi să o văd în fața porții iar apoi mai fac eu un sacrificiu și le plătesc și alea.

Mă gândesc că printre voi sunt persoane care au fost ca mine și de aceea vreau să mă sfătuiți cât mai bine cu putință ce să fac. Orice sfat prinde bine. Mersi!

Distribuie articolul:

6 comentarii

  1. Sfatul meu e sa cauti pe cineva care se pricepe la masini, sa arunce si respectivul o privire, inainte sa o cumperi. (mai ales dc cumperi din Romania). Am multi prieteni care au luat o masina din piata si au cam fost fraieriti la km sau alte chestii.
    De exemplu am un prieten care a pus ochii pe un audi a4 cu 160000km, apoi s-a dus la reprezentanta si s-a dovedit ca avea 240000. Un alt prieten a luat o masina euro 4 si s-a dovedid la itp ca era euro 3, brusc taxa de inmatriculare o sarit cu 500 euro in plus. Am mai patit o treaba ca o masina avea ulei f.putin si motorul suna ok (ciudat dar suna ok), dar cand am pus ulei, scotea un sunet…. Deci atentie mare!

    • Încă nu am o persoană care se pricepe dar e clar că voi căuta una atunci când merg să îmi cumpăr, întâi s strâng bănuții.

Dă-i un răspuns lui Adrian BolocanAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.