Frustrarea generației „de aur”

Nu am prins eu vremurile pe când generația „de aur” ne ducea pe culmile fericirii atunci când îi vedeam jucând prin competițiile internaționale, ci mai degrabă m-am trezit în perioada asta când fotbalul românesc e vai de mama lui. Și nu știu dacă îmi pare rău că n-am trăit vremurile alea, mai ales când văd frustrarea unora care parcă s-au trezit cu pâinea furată din propriile mâini.

Îl vedem pe marele Hagi cum aproape după fiecare egal sau înfrângere iese să se răfuiască cu presa și cu statul român. Nu că am avea cea mai bună presă pe partea de sport, doar că parcă e prea cu moț el. Nu țin minte să fi ieșit să facă gălăgie atunci când Steaua le-a dat meciul ca să nu retrogradeze și nici atunci când nici el nu reușește să-l bată pe nea Gigi, așa ca între neamuri.

Acum au fost alegeri la FRF și toată lumea face gărgară că a ieșit iar Burleanu, împotriva generației de aur iar, dar chiar și împotriva lui Dragnea care îl îndrăgea mai tare pe Lupescu, față de care și-a arătat susținerea în mod public. Și TV-ul tot cu Lupescu ținea, dar uite că nu e ca la alegeri când Antena 3 și România TV au meritele lor în ceea ce privește unele rezultate. I-a ciuruit Burleanu într-un mod grav și chiar m-am amuzat.

Nu că ar fi Burleanu omul perfect pentru fotbalul românesc, dar mi-a plăcut mult regula cu cel puțin un jucător tânăr un lot dar și faptul că a pus accent pe competițiile pentru juniori. Că dacă vine altu și jucăm tot cu Stancu, Grigore și cu Deac, cu siguranță nu vom face mare brânză. Așa mai apare câte unu de pe la academia lui Hagi, altu` de prin liga 2 și tot așa până se formează cât de cât o echipă ok.

Așa că hai să nu mai plângem după generația de aur, că parcă mai tare plâng ei. Și nu plâng după binele pe care l-ar fi făcut ei dacă erau în conducere, ci mai degrabă după un câștig în plus.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.