Ați cumpărat de pe Fivo?

Din când în când, îmi place să descopăr noi magazine online. Nu fac neapărat cumpărături de pe ele, dar totuși îmi place cumva să fiu informat. Așa am descoperit Fivo.ro, despre care nu am găsit prea multe păreri pe internet.
La o primă vedere, Fivo pare un magazin de încredere și chiar interesant. Este un magazin online cu de toate, dar cele mai multe dintre ele par a fi chinezării.
Promite livrare în 24 – 48 de ore, retur în 14 zile, banii înapoi la maxim 14 zile de la retur și garanție 2 ani de zile. Condițiile sună destul de bine.
De pe pagina „despre noi” am aflat că are sediul în București, iar din recenziile pe care le găsim pe site – dacă `or fi reale nu știu – produsele par a fi destul de ok.
Pe rețelele de socializare, ori pe Facebook cel puțin, nu sunt foarte activi. Totuși, la poza de copertă sunt și comentarii mai puțin pozitive, așa că cel puțin pe Facebook am găsit câteva păreri despre Fivo, dar ele nu sunt pozitive.
Nu au nici o postare, doar poza de profil și coperta, iar asta e puțin cam dubios. Am găsit referințe nașpa și pe ScamAdviser,
Personal, nu știu dacă m-aș încumeta să cumpăr vreun produs de aici, iar dacă aș face-o, inițial aș lua lucruri ieftine, astfel încât să reduc riscurile la minim.
Voi ați făcut cumpărături de pe Fivo.ro? Ce păreri aveți despre acest magazin online?