Finalul de carieră ne arată cine a fost mai bun
Scriu acest articol în timp ce urmăresc finala de la campionatul mondial. Nu am văzut foarte multe meciuri, ci am încercat doar să le văd pe cele mai bune. Finala era cât pe ce să o ratez, așa că am deschis TV-ul de la finalul primei reprize.
M-am bucurat să văd că are Argentina 2 – 0. Până acum – minutul 70 – pare că este doar o echipă pe teren. Recunosc că mi-ar fi plăcut să văd o finală Argentina – Portugalia, în care cei dintâi să ia trofeul.
Mereu l-am simpatizat pe Messi. Deși se spune despre amândoi că sunt aroganți, la Messi nu am găsit acest defect. Poate că sunt eu subiectiv, cine știe.
Cert e că sunt amândoi fotbaliști ce vor rămâne în istorie ca fiind unii dintre cei mai buni. Iar dintre cei doi, cred eu că Messi e cel cu 0.5 mai bun. Și nu pentru că este foarte probabil să ia Cupa Mondială, după multe meciuri bune pe care le-a avut pentru echipa națională a țării sale, ci pentru că a știut să își încheie cariera într-un mod frumos.
Sigur, nu a plecat în cele mai roz condiții de la Barcelona, au fost acolo alte treburi ce țin mai puțin de fotbal ci mai degrabă de bani, însă odată ajuns la PSG nu am mai avut scandaluri în numele său.
Ronaldo, în schimb, are un mod mai urât de a pune ghetele în cui. Transferul de la Juventus la Manchester United a fost un eșec. Iar frustrările sale au devenit tot mai vizibile. Așa se face că a plecat cu scandal de acolo, iar mai ales din cauza orgoliului său.
Scandal a fost și pe la națională, chiar dacă nu a fost la fel de public. Cert e că și la mondial a fost destul de des rezervă, iar asta mai ales din cauza lui.
Tot acest articol este subiectiv, așa că aveți liber la opinii.
2 – 2, m-am grăbit oare?
Se pare că nu. Hai ca a fost frumos!
nu ai nimerit scorul 😀
Messi a câștigat, deci am fost pe acolo.