Comanzi acum, plătești peste 15 zile! – campanie eMag
Am văzut zilele trecute o campanie destul de interesantă pe eMag. Practic, ai 2000 de lei la dispoziție pentru a face comenzi pe care le poți plăti peste 15 zile, dacă ai cardul salvat în cont.
Practic, dacă ai și cont Genius poți comanda din aproape orice categorie, produse în valoare de cel mult 2000 de lei, fără să plătești pe loc nimic și nici măcar atunci când ridici produsele comandate. Suma maximă de 2000 de lei nu trebuie neapărat să fie folosită într-o singură comandă, ci poți face mai multe comenzi, fără ca valoarea totală să depășească 2000 de lei.
Opțiunea de plată în 15 zile este disponibilă și de Black Friday, pe eMag. Poate fi un mod bun de a profita de reducerile pregătite de eMag, chiar dacă nu ai bani în portofel. Poți cumpăra acum și să plătești după 15 zile de la ridicare comenzii.
M-a tentat destul de mult campania lor și probabil că nu am fost singurul. Iar pentru că încălțămintea pe care o port în prezent a ajuns să fie suficient de uzată încât să îmi taie elanul de a ieși la o plimbare, asta mai ales în urma unor decizii nu foarte înțelepte de a o spăla cu mai multe grade decât ar fi trebuit, am zis să profit de promoția asta.
Așa că am adăugat două perechi de adidași în coș, am bifat opțiunea de a plăti peste 15 zile, cardul era deja acolo, iar produsele vin în două zile. Practic, atunci când ajungi să selectezi metoda de plată, trebuie să bifezi asta:
Îmi convine la fix metoda asta de plată, pentru că până atunci încasez salarul, așa că totul va fi bine. În prezent, ar fi trebuit să sacrific mișcarea timp de 11 zile, ceea ce nu prea îmi doresc.
Este totodată prima oară când comand încălțăminte online, sper să fie ok cu mărimile. Dacă nu, am înțeles că returul se face oricum destul de ușor prin EasyBox. Sper totuși să nu fiu nevoit să experimentez acum și asta.
Sigur, opțiunea asta de plată în 15 zile poate deveni vicioasă, mai ales dacă nu ai puțin control, astfel încât să ajungi să comanzi chestii de care nu ai nevoie. Eu nu am problema asta, cred, așa că e ok.
Mă întreb acum dacă nu `or fi și persoane care vor încerca să profite de promoție și să facă anumite șmecherii, cu carduri virtuale și altele. Dar mă gândesc că totuși nu-s chiar amatori nici ăștia de la eMag și sigur s-au gândit la asta.
Ce categorii de produse sunt incluse în campania de comandă cu plata peste 15 zile pe eMag?
Majoritatea categoriilor. Electrocasnice mici, produse din categoria fashion, espressoare și cafetiere, biciclete, parfumuri, aparate de îngrijire personală, anvelope auto, scule de bricolaj, mobilier și multe multe altele.
Poți da click aici pentru a vedea toate categoriile participante la această campanie.
De acu`, nu pot decât să aștept livrarea produselor precum și efectuarea plății peste 15 zile.
Ce ziceți de treaba asta, lansată de eMag?
Actualizare: Produsele au ajuns în două zile, la EasyBox. Totul bine, aparent prima experiență în ceea ce privește achiziționarea de încălțăminte online a decurs excelent. Voi face, probabil, un articol despre asta.
Actualizare 08.11.2021: Au trecut 15 zile de la comanda mea, banii au fost luați automat de pe card fără probleme. Toate bune și frumoase, cel mai probabil voi mai comanda astfel.
Actualizare 22.12.2021: pare că eMAG a renunțat la acest mod de plată. Pagina cu detaliile despre plata în 15 zile a dispărut, iar opțiunea de plată în 15 zile de pe pagina de comandă a dispărut și ea.
foto: eMAG
Interesant o sa încerc și eu, chiar e o idee buna
Da, să vedem cât va ține promoția. 😀
Foarte interesanta optiunea asta, nu stiam de ea, mersi pentru pont!
Cu mult drag!
Stați liniștiți! Ca deoobicei, orice minune ține… Bine-nțeles că nu mai funcționează.