După refund vin produsele de pe Aliexpress
Spunea Vasile Ruscior că o să mă trezesc cu produsele comandate de pe Aliexpress la poștă, chiar dacă eu credeam că nu vor mai veni, și mare dreptate a avut.
Ziceam zilele trecute că am făcut refund, iar pentru două produse am primit deja banii, un vânzător a extins perioada în care pot cere refund, iar la o comandă aveam disputa – dacă ar fi să traduc mot-a-mot – era în progres. Doar la cea din urmă am putut face ceva, anume să nu mai cer banii înapoi. Cele dintâi produse au sosit și am primit și banii înapoi pentru ele.
Astfel, am căpătat mai multă încredere în Aliexpress. Acuma nu numai că trimit banii înapoi dacă e nevoie, ci și că produsele ajung toate, chiar dacă uneori cu întârzieri. Oricum, dacă voi mai face comenzi de acum iar acestea vor întârzia, nu voi mai cere banii înapoi ci doar prelungirea acelui timp, asta doar dacă sunt comenzi mici, desigur. Acuma probabil că voi mai face o comandă mică cu o plăcuță de aceea cu numărul de telefon, pe care să o pui în mașină atunci când o lași pe locul altuia.
Nu de alta, dar se înmulțesc mașinile și în Botoșani, iar locurile de parcare devin tot mai puține.
Problema nu e de la Aliexpress si nici de la vanzatori ci de la Posta. La fel se intampla si cu comenzi de pe Tinydeal si Tomtop. In Spania posta le intarzie intentionat la vama ca sa combata dropshipping-ul ilegal, in Romania probabil ca le intarzie din cauza birocratiei si infrastructurii invechite.
Când ai o bere la bord… nu-ți mai arde de număru` de telefon. 🙁
Doo!
Eu am luat de pe DX câteva produse, la fel, am văzut că trec 40 de zile și nu mai vin, le-am cerut banii înapoi, la câteva zile primesc hârtie în poștă că să mă duc să iau produsele.. bine că nu era valoare mare, 5-10 euro, dar plm.. Poșta Română e de căcat