Don`t look up

M-am trezit zilele trecute cu newsfeed-ul plin de postări despre Don`t look up, cel mai vizionat film la ora actuală de pe Netflix. Chiar și pe la story dădeam de el așa că am încercat să fug de orice informație legată de el, ca să nu îmi spoiler sau ceva.

Azi am reușit să îl văd și eu iar după prima oră am zis că îl închid. În final, nu regret totuși că l-am văzut.

Pe imdb are 7.3/10 la ora scrierii acestui articol, din peste 130.000 de voturi. Lumii i-a plăcut destul de mult, aparent.

Line Up-ul e îndradevăr foarte promițător, având actori ca Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Cate Blanchett, Rob Morgan sau Jonah Hill.

Filmul e încadrat în categorii precum comedie, dramă și SF. Am găsit drama și SF-ul, însă umorul a lipsit cu desăvârșire. Mă rog, au fost câteva tentative de glume din când în când, însă n-a fost suficient ca să stârnească măcar un zâmbet, d-apăi hohote de râs…

Nu pot să îmi dau seama dacă filmul reflectă realitatea, ori cel puțin nu îmi pot imagina o situație asemănătoare. Am citit că ar putea fi considerat un film de satiră la adresa Casei Albe pe timpul domniei lui Trump. Ei bine, ar putea fi posibil.

Acum, ori filmul a fost prea dificil pentru mine, ori beneficiază de atât de multă atenție doar din cauza line up-ului și a tendințelor, despre care știm că nu au mereu calitatea în prim plan, însă pe mine nu m-a dat pe spate.

Poate doar finalul mă face să îl recomand mai departe, deși recomandarea nu aș face-o cu insistență. De asemenea, partea cu împărțirea populației în două grupuri în funcție de propriile opinii m-a făcut să mă gândesc la vremurile actuale în care pandemia a creat, de asemenea, tabere.

Mi-a scăpat oare mie ceva, l-ați văzut, v-a plăcut?

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.