De ce în România unele idei mor înainte de a fi puse în practică

Scriam zilele trecute un scurt articol, apreciat mai degrabă pentru pozele din el, despre Marea Nordului de la Stânca Costești. Iar acum tot de la acest subiect plec.

Când am fost să fac acele poze, am văzut că la intrare era un semn pe care scria ceva de genul că faci baie pe propriul risc. Inițial m-am gândit la condiții de mediu, ori că ar fi substanțe nașpa prin apă, sau chestii de genul asta. Pentru ca mai apoi să citesc astăzi în presa locală că marea problemă ar fi de fapt lipsa salvamarilor.

Nu vreau să laud prea mult investitorii de la Marea Nordului, că până la urma urmei e un business și nu caritate. Dar totuși e o oarecare premieră ca cineva să investească în zona asta, mai ales într-un proiect ce ține de turism, domeniu la care suntem morți cu tot cu praznicul de 40 de zile planificat. Și poate că nu e nevoie să facem statui, dar nici să punem bețe în roate.

Eu înțeleg treaba cam așa: nu există salvamari, iar autoritățile nu vor să își asume nici măcar 0.5% responsabilitate. E mai simplu să pui un avertisment, iar dacă moare cineva să zici le-am zis noi. E mai greu se pare să pui la dispoziție un om care să îi aibă în grijă pe cei ce fac baie în Prut, pentru că într-un fel sau altul, businessul ăsta e profitabil nu numai pentru investitori, cred eu.

La fel de greu e să faci jurnalism de calitate, mai ales într-un oraș mic, atâta timp cât poți scrie un scurt articol care ar putea convinge zeci sau chiar sute de oameni să renunțe la ideea de a merge la Marea Nordului pentru că e periculos. Că nu e salvamar. Cu toate că, tot părerea mea e și asta, dacă ești prost ori dacă ai ghinion, te îneci oriunde, oricând și cu orice salvamar în funcție.

Astfel, unele idei se pare că se nasc deja moarte, pentru că au grijă alții să nu fie în viață. Sper totuși ca această mare a nordului să se dezvolte în continuare.