De ce nu m-am apucat încă de sală
Că am ceva kilograme mai mult decât ar trebui e evident iar eu știu cel mai bine asta. Sigur, am luat ceva decizii în acest sens însă la fel de limpede e și faptul că nu a fost suficient. Sunt mai mult decât conștient de asta însă la fel de bine știu că în curând urmează să fac chiar mai mult și poate rezultatele vor fi ceva mai vizibile.
Cel mai bine ar fi să mă apuc de sală, fără dar sau poate. Nu e scump și totodată nu e mare lucru. Cu toate acestea, nu am făcut asta încă. De ce? Ei bine, am avut mereu o reținere față de lucrurile și activitățile noi. De cele mai multe ori prefer să am companie când încerc astfel de locuri și activități, așa că ăsta e și motivul pentru care încă nu am mers la sală.
Am tot căutat să merg cu cineva la sală, cel puțin pentru început. Cu cineva experimentat în mod special. Pentru că eu cred că este foarte important să ai pe cineva lângă tine să îți arate ce și cum și să te îndrume. Așa, fără pic de habar cum se folosesc unele aparate sau ce excerciții ar trebui să faci mai întâi, e foarte probabil ca motivația să dispară rapid, ceea ce desigur nu prea vreau.
Cred că mi-ar fi suficient să pot merge cu cineva prima lună, apoi totul ar merge de la sine. Am căutat chiar și traineri prin Suceava însă nu prea am găsit. Cel puțin nu persoane cu prețuri de bun simț. Majoritatea celor angajați la anumite săli de fitness cer sume nesimțite.
Sigur, să mergi să alergi pe bandă sau să pedalezi poate oricine. Însă nici rezultatele nu ar fi la măsură. Așa merg cu bicicleta prin oraș și teoretic e același lucru. Sau pot să fac o investiție într-o bicicleta fitness de pe site-ul bicicletafitness.net și pedalez din confortul propriei case. Dar sigur nu aș rezolva prea multe.
Amuzant este și faptul că am o sală de fitness la nici 100 de metri de mine și, din auzite, e chiar una dintre cele mai dotate din oraș. Sigur vine și timpul ei.
O soluție ar mai fi și videoclipurile de pe Youtube. Nu am căutat până acum însă sunt sigur că există o mulțime de videoclipuri utile pentru orice obiectiv. Ar putea fi un început bun dacă mă gândesc mai bine, mai ales dacă totuși nu găsesc camarad de dat zeci de kg jos.
Dacă nu, rămâne să pun bicicleta la punct – că a cam stat pe dreapta mult timp în iarnă și pe perioada pandemiei cât a fost în Suceava – și să iau dealurile de pe lângă Suceava la pedalat. Asta urmează să se întâmple oricum, indiferent de împrejurări.
Voi cum ați făcut cu mersul la sală? Ați avut ambiție mai multă decât mine sau doar norocul de a avea o persoană care să vă împingă de la spate?