Cum poți scoate apa din stâlpii de gard?
Știți vorba aia: un lucru nefăcut la timpul lui, nu va fi făcut niciodată. Ei bine, bună vorbă! În urmă cu trei ani, am fost nevoit să mă ocup de reconstruirea gardului casei de la țară.
Ai mei având în gând să se mute, e limpede faptul că au redus la minim investițiile în gospodăria unde îmi mai petrec eu acum weekendurile. Erau porțiuni din gard care stăteau să cadă, iar asta nu-mi plăcea deloc. Prin urmare, am zis că trebuie să fac ceva.
Am comandat țevi de gard de 50 x 50 mm, plase bordurate și vopsite de 1.70m înălțime, porți, ciment și m-am apucat de treabă. Cred că au fost vreo 80 de metri de gard de făcut. Curtea mea e un fel de trapez, cu două garduri de câte 40 de metri situate direct la stradă. Cel dintre mine și curtea vecinilor l-am făcut mai apoi din plasă de gard, tot vopsită. Proastă alegere, dar despre el discutăm în alt articol.
A fost suficient de muncă la cei 80 de metri de gard. Nu am turnat temelie, propunându-mi să fac asta peste un an. Sigur că nu am mai făcut, ceea ce nu regret numaidecât, chiar dacă estetic ar fi arătat mai bine. Poate că mă voi ocupa și de asta, la un moment dat. De asemenea, am făcut și compromisuri, nedorindu-mi să renunț la salcâmii care îmi fac umbră în curte, așa că a trebuit să merg cu el în zig-zag pe alocuri.
Chiar dacă am pregătit materialele de-a lungul timpului, bugetul s-a epuizat rapid atunci când am construit gardul, așa că a trebuit să zic pas unor accesorii destul de importante. Printre ele au fost și capacele pentru stâlpi.
Am tot vrut să cumpăr de câteva ori capace de plastic pentru stâlpi, cele din metal fiind destul de scumpe, dar niciodată nu am găsit dimensiunea pe care o căutam. Prin urmare, iată că au trecut 3 ani de când am construit gardul, așa că în urmă cu câteva zile am zis să verific țevile de la gard, să văd care-i treaba cu ele.
Aruncând o piatră în interiorul lor, s-a auzit un pleosc de toată frumusețea. Alarmă! Am comandat acum 10 capace, de test, să văd dacă sunt bune, iar dacă sunt ok, achiziționarea celorlalte capace pentru gard va fi o prioritate.
Totuși, nu este suficient să le pun și să consider că am rezolvat problema. Nici vorbă! Trebuie să fac cumva să scot apa din ei, iar singura soluție la care m-am gândit implică un burete legat bine de o bucată de bară metalică, iar prin absorbție sper să scot o bună parte din apa din interiorul lor. Multă nu o fi, dar știu că face rău.
Am tot căutat pe internet soluții pentru a scoate apa din stâlpii de la gard, însă nu am găsit nimic util. Dacă apa ar fi fost multă, poate că o puteam scoate cu furtunul, ca pe vinul din damigeană, dar sigur fizica nu va fi de acord cu mine.
Mă mai gândeam și la o pompă de combustibil auto. Știți voi, e un aparat pe care îl folosești pentru a scoate motorina din rezervor atunci când ai uitat că mașina este pe benzină.
Dar mă gândesc că poate ați trecut prin asta și cunoașteți voi o soluție mai bună, așa că e liber la comentarii. Voi reveni, oricum, cu actualizare imediat după ce voi testa metoda la care m-am gândit eu.
Vezi că la bază o să ți se umfle stâlpii de la îngheț, acum depinde și câtă apă a prins… altfel… există o singură soluție… dă câte o gaură chiar la bază unde e ciment… ceva de 5 mm cred că e OK… fuge toată apa… apoi dacă insiști poți să o sigilezi cu silicon transparent… o picătură e de ajuns.
Cred că apa e mai jos de bază, fiind destul de adânc băgată în pământ, vreo 70 cm din câte îmi amintesc. Nu cred că e atât de multă. Dar, știu că înghețul e cea mai mare problemă, plus rugina. Sper să rezolv cât mai curând, că altfel e bai.
Deci încă s-a umflat țeava la bază? Poți încerca cu o pompă pentru ape uzate… găsești tu una prin vecini sau închiriază una… dar să fie cu auto-amorsare că te chinui să o amorsezi la fiecare stâlp.
Voi analiza imediat ce ajung la țară, dar nu am observat asta până acum. Nu cred că am posibilitatea de a găsi prin vecini, dar opțiunea de închiriere sună ok. Sper să fie prin zonă.
Oare nu fac treabă cu buretele?
Există și posibilitatea ca la bază să ai pământ și se drenează singură apa… dacă nu a ajuns să se umfle stâlpii la nivelul pământului eu zic că nu ai de ce să-ți faci griji… iar dacă grosimea peretelui stâlpului e de cel puțin 2.5mm te țin 20 de ani și nu pățesc nimic… acum tu decizi. Eu am pus capace din start la stălpi… surpriza a venit de la soare… fiind de culoare neagră din cauza temperaturii înalte s-a distanțat un pic dar nu-i pai… cel puțin nu cred.
Chiar îi voi analiza pe toți. Sunt sigur că unii au ajuns și în pământ, cum sigur îi voi pune pe toți de acum înainte, dar mă gândesc că există și unii care au beton jos. Sunt destul de groși, nu rețin acum grosimea, chiar voi arunca o privire, dar știu că am insistat să pun ceva mai bun întocmai ca să reziste, după cum zici și tu. Și ai mei sunt negri iar capacele la fel. Poate se va evapora apa astfel.
Nu vreau să te sperii dar am văzut stâlpi de gard care după 10 ani fără capace erau la bază umflați din cauza apei înghețate… însă vorbim de stâlpi de-a gata care au o grosime de 1.5 mm și sunt folosiți doar pentru împrejmuiri temporare (sau cel puțin așa trebuie folosiți, că oamenii le folosesc pentru garduri permanente e altă poveste).
Cunosc povestea. Așa am la gardul interior, la un stâlp, tot fără capac, desigur. A crăpat și temelia. Vreau oricum, ca odată cu timpul, să îl înlocuiesc cu un gard din lemn, că mi se pare mai frumos, însă va trebui să intervin și la ei până atunci.