Cum instalezi și cum folosești aplicația Amiabila
De curând s-au făcut 7 ani de când mi-am cumpărat prima mașină. Sunt, deci, 7 ani de când conduc. Iar în tot acest timp nu am primit vreo amendă și nici nu am avut incidente cu alți participanți la trafic. Pentru mine este un motiv de mândrie!
Cu toate acestea, nu știi niciodată când poți fi implicat într-un mic accident rutier. În astfel de situații, este necesară completarea unui formular, cunoscut ca amiabila. Am tot avut astfel de formulare, primite odată cu asigurarea, dar din fericire nu am fost nevoit vreodată să completez vreunul.
Ei bine, nu demult a fost lansată aplicația Amiabila, a cărei scop este întocmai acela de a facilita completarea amiabilei. Cum mă bucură orice mișcare către digitalizare și cum îmi place să fiu pregătit pentru orice, am zis să îmi pun și eu aplicația pe telefon. Să fie, să nu trebuiască. Vorba aia.
Cum instalezi și cum îți faci cont pe aplicația Amiabila
Aplicația poate fi găsită ușor pe Magazin Play, căutând Amiabila. Odată instalată aplicația, va trebui să te înregistrezi. Ți se cere adresa de Email, numărul de telefon și o parolă.
Odată completate aceste date, va trebui să completezi câteva date, adică să scanezi documentele. Există și posibilitatea de a completa manual datele. Nu uita să confirmi adresa de mail, folosindu-te de link-ul primit acolo.
Eu am ales să introduc datele manual, că nu aveam documentele la îndemână când scriam acest articol. Mi s-au cerut date precum: adresă, nume și prenume, data nașterii, precum și adresa de mail și nr de telefon care sunt deja completate.
Apoi, ți se cer datele de pe permis. Aici va trebui să incluzi informații precum Număr permis, Categorie, și Valabilitatea.
În final, va trebui să adaugi și vehiculele pe care le conduci. Mai întâi vei fi întrebat dacă asigurarea este pe același nume precum al proprietarului profilului recent creat. La datele vehiculului ți se cer date precum:
- țara înmatriculării;
- număr de înmatriculare;
- serie de șasiu;
- tipul autovehiculului;
- marca;
- modelul.
Dacă tractezi remorcă, vei bifa asta.
Mai trebuie doar să completezi datele de pe asigurarea RCA, iar apoi contul este complet și te poți folosi de funcționalitatea aplicației.
Cum faci o constatare folosind aplicația Amiabila
Altfel spus, ori de câte ori ai nevoie de o amiabilă, vei deschide aplicația și vei apăsa pe adaugă o constatare. Va trebui să răspunzi la o serie de întrebări precum:
- Accidentul s-a produs recent? Dacă alegi da, poți să alegi cât timp a trecut de la accident. Dacă apeși NU, va trebui să alegi data evenimentului precum și ora;
- Există vătămări corporale? Dacă apeși da, ți se va spune să suni la 112. Dacă apeși nu, ai de răspuns la alte întrebări.
- Există și alte pagube materiale? Dacă există și alte mașini implicate, în afară de cele două, vei fi îndrumat către cel mai apropiat sediu al poliției. Dacă există pagube materiale la alte obiecte, așa cum sunt parapeții, bordurile sau altele, vei fi îndrumat, de asemenea, către poliția rutieră.
- Există martori? Dacă da, vei adăuga datele acestora, precum nume, prenume, nr de telefon și observații. Poți adăuga mai mulți martori.
- În final, activează locația GPS, pentru a fi completat mai ușor locul accidentului. Strada se completează automat, așa că trebui doar să te asiguri că e cea corectă.
- Poți adăuga o fotografie de la locul accidentului sau poți sări peste acest pas. Fotografia ar trebui să fie una de ansamblu.
- Alege dacă datele să fie completate automat, conform celor din profil, sau vrei să le completezi manual.
- Alege locul impactului inițial.
- Selectează avariile vizibile;
- Selectează împrejurările evenimentului. Practic există o serie de scenarii, precum „venind din dreapta într-o intersecție” sau „neobservând lumina roșie a semaforului”.
- Adaugă o poză cu vehiculul tău sau sari peste acest pas;
- Adaugă observații;
- Apoi, dacă și celălalt șofer are aplicația Amiabila, poți scana codul QR pentru a completa în continuare datele accidentului. Ori poate opta pentru completarea manuală.
- După ce datele vehiculului B sunt completate, va mai trebui doar să creezi schița accidentului și, în final, să semnezi și să trimiți documentele asiguratorilor.
Neexistând datele unui alt șofer, nu am mai putut continua procesul de creare a unei amiabile. Mă aștept să fie însă la fel de simplu de realizat, așa că reprezintă un mare plus.
Sper să nu fie necesar să folosesc vreodată aplicația, dar dacă va fi, sigur va fi mai ușor de completat acel formular pentru amiabilă.
O chestie faină la aplicația Amiabila este faptul că poți alege să fii anunțat când îți expiră asigurarea sau permisul de conducere.
Dacă articolul meu nu ți-a fost de ajutor, poți încerca să urmezi tutorialul de pe site-ul lor.
Am scris și eu un articol când s-a lansat aplicația.
E una dintre cele mai utile aplicații lansate in ultima perioadă.
Într-adevăr. Lansate de oficialitățile de la noi, mai bine zi. Că sigur apar mereu noi aplicații foarte bune „de la privat”, să zic așa.