Cine zice că nu poți?
Cred că există două categorii de oameni: cei care au reușit să facă din vise realitate, și cei care se uită la prima categorie zicând ce norocoși, dar care însă nu sunt în stare să-și urmeze propriul vis, ori nu au unul. Iar de cele mai multe ori se pornește de la premisa ăla e bun, eu nu pot.
Și cumva, la premisa asta se ajunge din cauza mai multor factori. Ori e pesimismul, ori sunt cei din jur care ne trag în jos, arătându-ne clar că ei nu cred în noi. Și poți să fii cel mai optimist om din lume, că tot rămâi pe gânduri atunci când ceilalți îți privesc visele într-un mod dubios.
M-am lovit și eu de problema asta de multe ori și cu siguranță o voi mai face. Cred însă că am câștigat puțin curaj și ambiția de a risca. Dar cu siguranță ar fi fost mult mai ușor și mai plăcut dacă susținerea ar fi fost mai vizibilă, pentru că oamenii au nevoie de asta la fel de mult ca de aer. Avem nevoie să vedem că cineva crede în noi, iar apoi vom simți că putem face orice, că nimic nu e imposibil.
De aceea în ultimul timp încerc să cunosc tot mai multe persoane care au reușit. De asemenea, îmi place să cunosc oameni care au pasiuni și care investesc în ele, deoarece încerc să îi încurajez. Asta după principiul oferă ceea ce ai vrea să primești.
Problema este însă cred că mai gravă decât pare. Cumva ni se taie aripile încă de mici, din familie sau de la școală, acolo unde nu prea suntem încurajați destul. Și ar trebui atât de mult…
13 comentarii
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Unii dintre noi primesc încurajări din partea prietenilor și șuturi în dos din partea familiei. Iar atunci când ești pesimist cu prea puțină încredere în propriile forte, asculți mai mult de cei care îți spun că nu poți. E in firea umană… Totuși, dacă reușești să realizezi ce-ți dorești de la viață, ce vis vrei să urmezi, nu te mai împiedică nimic. Dar e foarte important să fii sigur pe dorințele tale. 🙂
Adevăr. 😀
Pai nu suntem de la inceput invatati ca este bine sa fii angajat, sa fii sclav.
Unii sunt nascuti pentru asta 😀
Hmm… ce să zic..
Știu despre ce vorbești, eu am trecut și uneori încă mai trec prin așa ceva. În familie, când eram puști singurele vorbe erau că nu voi reuși să fac ceva fiindcă sunt un golan și-un derbedeu. Mai apoi mare fiind, aceleași vorbe le-am auzit, de la fix aceleași persoane. Când le-am demonstrat contrariul, am avut iarăși atenționări că o să fac pușcărie, chiar dacă eram 100% legal. Mai apoi, iarăși am încercat mereu să demonstrez celor care-mi zic că nu pot, că de fapt pot, și indiferent câte aș fi demonstrat, indiferent cât nu mi-ar păsa părerea lor, tot ajungi să îți pui niște semne de întrebare.
Nasol rău… dar bine că ai ajuns unde ai vrut. 😀
Uneori e bine să nu îţi declari unele planuri, unele idei pe care ai de gând să le pui în aplicare. Mai ales dacă tinzi spre ceva ce nu multă lume are curajul să facă. Vei auzi multe păreri care te vor pune pe gânduri, iar timpul va trece şi acele gânduri se vor risipi.
Îţi pui tărtăcuţă în mişcare şi faci lucrurile pe care le doreşti, chiar dacă în unele cazuri vei da greş şi ceilalţi te vor arăta cu degetul pentru că ai încercat altceva.
Să știi că ai dreptate. E o strategie utilă.
Daca iti doresti cu adevarat sa faci ceva, cred ca ar trebui sa ocolesti singur obstacolele nu sa astepti sa vina cineva sa le dea din drumul tau. Cu toate astea, daca se intampla, parca prinzi curaj sa mergi mai departe. Faptul ca ai mei mi-au taiat aripile cand am vrut sa dau la muzica m-a ajutat sa imi creasca altele mai mari si sa ador designul.
E bine că ai reușit, în ceva. 😀 Bravo.
…armata are nevoie si de cai.
Au mașini acuma :)).