Cine sunt bloggerii Ieșeni ?
La începutul acestui an scriam un articol în care spuneam că sunt în căutarea unor bloggeri din Botoșani. La câteva minute, ca prin minune, Diana mi-a lăsat un comentariu prin care anunța că mai știe și ea doi bloggeri botoșăneni. Eu îl știam pe Petru și deja eram 5 bloggeri botoșăneni doritori de un blogmeet. Imediat am făcut câteva planuri iar pe 9 februarie avea loc primul nostru blogmeet.
Ne-am tot adunat de la o zi la alta iar în grupul nostru tot intrau noi oameni. Am început să ne întâlnim în fiecare lună și la fiecare blogmeet cunoșteam oameni frumoși de la care chiar aveam ce învăța. Comunitatea noastră a evoluat de la un blogmeet la altul. Deja tot mai multă lume venea și am ajuns să fim aproximativ 20 de persoane atunci când Chinezu ne-a invitat la o bere. Bloggerii botoșăneni s-au implicat tot mai mult pe plan local și astfel o mare parte din bloggeri au fost voluntari la colectarea de produse pentru Muzeul Vieții Cotidiene în Comunism.
Am plecat mai apoi într-o tabără, la Ipotești și astfel am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine petrecând un weekend împreună. Un weekend grozav, distractiv precum și constructiv. Tare aș mai vrea unul măcar la fel ! Timpul a tot trecut, noi am mai organizat un blogmeet unde iar au venit oameni minunați precum Ingrid și Eduard. Repede a mai trecut o lună și am participat și la ultimul meu blogmeet. Zic ultimul pentru că la următorul eram deja în Iași astfel încât nu am mai putut fi prezent iar pentru următorul prezența mea este sub semnul întrebării.
Pur și simplu nu prea îmi mai permit să merg la blogmeet-urile din Botoșani. Drumul este exagerat de scump, nu prea pot sta peste noapte și ca să bei un suc sau o bere tot trebuie să mai scoți câțiva bănuți din buzunar. Buzunarele mele sunt însă destul de goale.
Astfel aș vrea să cunosc și bloggeri din Iași cu care să mai ieșim din când în când la o bere și să mai bârfim bloggerii de prin țară, să vorbim despre SEO și advertising, fete, fotbal și tot ce se poate. Avea Lucian o vorbă tare bună legată de discuțiile bloggerilor însă nu o mai rețin în totalitate însă poate ne amintește el prin intermediul unui comentariu.
Sunt sigur că în Iași există bloggeri, chiar foarte mulți, bloggeri destul de cunoscuți și cu o experiență acumulată pe parcursul multor ani de blogging. Așadar, dragi bloggeri din Iași, dacă citiți vreunul acest articol lăsați un comentariu vă rog sau dați un add pe Facebook. De asemenea dacă am cititori din Botoșani, Suceava, Timișoara sau Sibiu care cunosc vreun blogger ieșean, îi rog și pe ei să îmi lase un nume, un link, un ceva.
M-ai făcut și pe mine curios de altfel să aflu dacă în Iași există bloggeri. De aceea las un comentariu pentru a fi la curent cu update-ul în ceea ce privește această problemă.
Te salut cu respect!