Cine spune povestea și unde e adevărul

Zilele acestea s-a viralizat o filmare în care, după un mic accident în Botoșani, un tânăr șofer de BMW scoate o bâtă de baseball din portbagaj și sparge luneta vinovatului, lovește mașina dar și pe șofer. Filmarea a ajuns pe toate posturile TV iar pe un grup mare al șoferilor din Botoșani – Radar Botoșani – majoritatea membrilor au criticat atitudinea tânărului, ba chiar a fost jignit și făcut în toate felurile. La rândul meu am criticat atitudinea acestuia, mai ales după ce la finalul filmării, după ce sparge luneta și agresează șoferul, își sună tatăl să vină să îl ajute, probabil.

99% din cei care au comentat la filmarea respectivă au fost contra celui tânăr și l-au compătimit pe cel mai în vârstă. De menționat ar fi că ambii șoferi erau de etnie romă, asta pentru a vă face o idee. Nu vreau să fiu rasist, dar cred că e important.

Șoferul cu bâta a fost reținut pentru 24 de ore, dar la final a primit doar interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu, deoarece avocatul s-a înțeles cu victima. Tot atunci a apărut în presă faptul că pe hainele tânărului erau urme de picior.

Nu după mult timp apare o a doua filmare pe Radar Botoșani. Filmare făcută chiar de cel în capul căruia s-au spart toate vasele inițial și postată de un prieten pe grup. Din acea filmare reiese faptul că cel în vârstă ar fi fost agresorul mai întâi, fiind foarte vulgar și – din ce reiese din sunetul filmării – chiar și agresiv. Mă gândesc acum că dacă ar fi apărut prima oară al doilea video, toată lumea l-ar fi criticat pe șoferul mai în vârstă. Desigur că acest lucru nu justifică și nici nu justifică reacția celui tânăr, deși privind situația din ansamblu, nu mai pare chiar atât de anormal precum a părut inițial, când filmarea a ajuns pe Facebook.

Până la urmă, oamenii reacționează diferit la nervi, cu mai puțină luciditate. Desigur, nu e o scuză.

Ideea e că de fiecare dată nu trebuie să ne grăbim să judecăm un fapt sau o acțiune după cum ni se prezintă. Asta pentru că nu știm niciodată întreaga poveste. Probabil și multe din știrile de la TV ni se oferă într-un anumit mod și nu e mereu doar adevărul. Știm doar ce vor ei să știm, după principiul crede și nu cerceta.

Adevărul o să fie mereu undeva la mijloc.

conflict

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. Tocmai de asta eu sunt destul de circumspect atunci cand apar cazuri dinastea.
    Prefer sa astept cateva zile sa se astearna linistea si apoi sa concluzionez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.