Cele mai frecvente defecțiuni ale frigiderului + soluții pentru remedierea lor
Puțini dintre noi suntem obișnuiți ca unele electrocasnice să se defecteze. Dacă în cazul gadgeturilor, în mod special a telefoanelor mobile, stricăciunile par a fi ceva obișnuit, problema este mult mai delicată atunci când apar defecțiuni în rândul electrocasnicelor. Frigiderul, de exemplu, se poate defecta și el din varii motive, iar momentele în care ne trezim că frigiderul nu mai funcționează în parametri optimi nu sunt deloc plăcute.
Frigiderul este unul dintre puținele obiecte electrocasnice fără de care ne-ar fi greu să ne descurcăm în viața de zi cu zi. Ne păstrează alimentele mereu proaste iar din acest motiv îl iubim. Nu este nimic mai confortabil decât să îți iei mâncarea din frigider, să o încălzești iar astfel cina este pregătită.
Dar ce e de făcut atunci când apar defecțiuni la frigider? Ei bine, soluția pe care eu o recomand este solicitarea serviciilor de reparatii frigide, atâta timp cât se deplasează și în alte orașe.
Uneori însă problemele pot fi rezolvate destul de ușor, dacă nu sunt defecțiuni grave desigur, iar despre genul acela de probleme mi-am propus să discut eu în acest articol. Astfel, dacă ai probleme cu frigiderul, s-ar putea să găsești o soluție de rezolvare a acestora chiar în rândurile următoare. Iată câteva dintre cele mai comune defecțiuni ale frigiderelor:
Zgomot insuportabil
Se poate întâmpla ca uneori, în mod brusc, frigiderul să producă un zgomot insuportabil, la fel ca un tractor! Ei bine, acest zgomot poate fi cauzat de anumite defecțiuni la ventilatorul condesatorului, la compresor sau la ventilatorul din interior.
Prin urmare, ar trebui să inspectezi cu atenție frigiderul pentru a descoperi cauza producerii zgomotului insuportabil. Dacă problema vine de la unul dintre ventilatoare, atunci te poți considera norocos. Ventilatorul din interior se schimbă foarte ușor, însă este mult mai dificilă schimbarea celui de la condensator sau a compresorului. În aceste cazuri îți recomand, așa cum am făcut și mai sus, să apelezi la serviciile unor experți!
Se strică alimentele pentru că frigiderul nu mai răcește
O altă defecțiune foarte comună este reprezentată de incapacitatea frigiderului de răci. Astfel, te trezești cu alimentele stricate din cauza faptului că frigiderul nu a răcit corespunzător, ceea ce nu e prea plăcut. Ei bine, problema poate veni chiar și de la alimentare, așa că ar trebui să verifici priza cu ajutorul unui voltmetru sau chiar ștecherul și cablul de alimentare.
Temperatura de pe termostat ar trebui să fie la nivelul minim, iar ventilatorul din interiorul frigiderului să nu fie obstrucționat. Asigură-te, de asemenea, că ușa frigiderului se închide corect iar garnitura este în condiții optime. Verifică totodată și condensatorul din spate, dacă ai un frigider ceva mai bătrân, astfel încât să nu fie obstrucționat.
Frigiderul nu mai face pauză în mod obișnuit
Doar frigiderele foarte vechi funcționează în regim non stop. Cele noi, în schimb, iau anumite pauze care ajută la economisirea energiei. Ei bine, în cazul în care observi că frigiderul tău nu mai ia acele pauze obișnuite ci funcționează fără oprire, atunci ar trebui să verifici bobinele condensatorului dar și ventilatoarele. Este totuși o problemă ceva mai delicată ce necesită atenția unui specialist, așa că ar trebui să soliciți ajutorul celor mai în măsura pentru a se ocupa de această problemă.
Poți încerca, totuși, o decongelare totală a frigiderului iar mai apoi acesta ar putea funcționa iarăși în mod normal.
Acestea sunt așadar câteva dintre problemele comune pe care le putem întâmpina la frigidere.