Ce temperatură preferați în casă?
Eu sunt genul de persoană care iubește mai degrabă răcoarea și mai puțin căldura. Prin urmare, chiar dacă e aproape noiembrie, nu am dat drumul la centrală decât foarte puțin. Și nu că fac frigul, ci mai degrabă pentru că nu a fost nevoie.
Îmi place să aerisesc casa, așa că atât la baie cât și la bucătărie geamurile sunt mereu rabatate. La dormitor nu am geam direct afară, ci am acces la balcon, acolo unde geamul stă mereu rabatat. Iar ușa dintre dormitor și balcon stă deschisă cam toată ziua, excepție făcând nopțile, desigur.
Chiar dacă stă deschisă atât de mult timp, temperatura din dormitor rar a ajuns la 15 grade. Apoi, dacă o închid și petrec juma de oră în dormitor, deja urcă singură, fără să fie nevoie de centrală. Adesea se întâmplă să urce de la 16-17 până la 20 de grade Celsius în mai puțin de o oră, ceea ce îmi convine destul de mult.
Am termostatul de la centrală în cameră, iar de regulă e setat la 20-21 de grade Celsius ceea ce pentru mine e mai mult decât suficient. Îmi place să fie poate puțin mai răcoare, iar asta pentru că dorm mai bine așa.
Obiceiul ăsta mă ajută și să fac economii, iar la ce vremuri se anunță în perioada următoare, cu creșterea prețurilor pentru gaze și electricitate, sigur multă lume va căuta să economisească.
Voi ce temperaturi preferați în casă?
Am dat drumul la centrala de pe la sfârșitul lui sletembirei …cam la 21 de grade e ok
Deci nu ești nici tu prea friguros. 😀
Termostatul sta la 22. Deschid geamul numai pentru ca imi place sa fie putin racoare.
La mine ziua sau când sunt plecat sunt mereu geamurile deschise.