Punct și de la capăt

Dacă tot am ca obiectiv pentru 2024 să fie aici cel puțin câte un articol nou în fiecare zi, nu se putea să încep cu stângul și să ratez prima zi din an, nu? Ei bine, înainte de toate, clasica…
Articolele cărora nu știu ce categorie să le pun.

Dacă tot am ca obiectiv pentru 2024 să fie aici cel puțin câte un articol nou în fiecare zi, nu se putea să încep cu stângul și să ratez prima zi din an, nu? Ei bine, înainte de toate, clasica…

Oricât de mult mi-aș dori să fiu activ pe aici în perioada sărbătorilor de iarnă, niciodată nu îmi iese. De altfel, luna decembrie pare a fi destul de slabă pe aici. Cred că a fost ceva actualizare făcută de la…

Nu mă așteptam să scriu prea curând despre un aparat pentru făcut prăjituri, însă iată că s-a invit și ocazia asta. Astfel, dacă ai nevoie de un aparat de făcut nuci, în rândurile următoare îți povestesc despre Nut Maker XL…

Lumea tenisului a fost martora ascensiunii și a dominării unor jucători legendari, al căror talent excepțional a fost recompensat cu venituri remarcabile. Cu cariere presărate cu victorii memorabile și titluri de Grand Slam, acești sportivi au devenit ambasadori ai tenisului,…

Că sunt dinamovist de când mă știu nu cred că mai este o noutate pe aici. Nu de alta, dar mi-am manifestat sentimentele pentru acest club aproape mereu când am discutat despre fotbal. Aseară constatam că nu am ratat nici…

De curând am experimentat trimiterea coletelor prin FANBox și, dată fiind experiența inițială, am trimis colete astfel ori de câte ori am avut ocazia. Chiar dacă nu există un FANBox în apropiere ci trebuie să facem un drum destul de…