Black Friday 2015: ce am cumpărat și ce am vândut

Dacă tot am scris pe blog înainte de Black Friday, am zis că e musai să scriu și după. Iar pofta de scris a tot crescut după ce azi a fost blogul puțin down, din cauza unui plugin.

Black Friday a cam trecut de acum, cel aproape pe bune, că sunt magazine unde Black Friday e în fiecare weekend sau zi cu soare. Aproape că mi-a trecut și mie somnul acumulat după o noapte nedormită, însă îs bucuros că e probabil ca mâine să beau o cafea mai bună.

Asta deoarece de Black Friday am reușit să îmi iau un espressor la 99 de lei, acum văd că e 234. Modelul e acesta și abia aștept să beau prima cafea de la el. Mi-am mai luat și un aspirator, la 70 de lei care sper să facă treabă cât de cât ok, atât în cameră cât și în mașină, că al naibii mă enervează să văd mizerie în ea. Și cam atât cu cumpărăturile.

Am vrut să îmi iau și niște cărți, însă banii au vorbit. Mă rog, lipsa lor. Poate că făceam totuși rost de niște bănuți, însă nu am găsit nici o ofertă bună. Mă mir. Mă așteptam ca Libris să vină totuși cu ceva mai interesant, chiar dacă au oferit ceva voucher. Niște prețuri unice, un titlu oferit gratuit șamd. Nimic. Nici pe Elefant.

Recunosc însă că la capitolul cărți sunt mereu reduceri, așa că poate eram eu prea obișnuit cu prețurile cât de cât ok, motiv pentru care mă simt nemulțumit. Am înțeles însă și de la mulți alți afiliați că a fost un an foarte prost la capitolul oferte.

Iar dacă tot am deschis capitolul afiliați, să zic și ceva despre afiliere. Ei bine cum am făcut eu afiliere de Black Friday? Cu o zi înainte de marele evenimente, sau parcă erau 2 zile, am scris un articol cu o listă a celor mai importante magazine ce organizează Black Friday. Desigur că magazinele aveau link de afiliat. Articolul acela l-am distribuit în vreo 10 grupuri de cititori, iar de aici a început nebunia.

Articolul s-a viralizat, a primit o mulțime de like-uri prin grupuri dar și multe distribuiri. Așa în prima seară articolul meu a adunat vreo 900 de vizitatori, în a doua zi vreo 3200 iar azi începe să revină la normal, ajungând la vreo 600, pentru ca mâine să fie de aproximativ 300, ca de obicei. Așa am adunat foarte multe click-uri iar dacă ofertele erau chiar oferte, mă gândesc că și comisioanele ar fi fost mai multe.

Au fost 80 de la număr, vreo 500 de lei per total dar sunt fericit. Asta pentru că îmi propusesem să trec de 300, și am reușit.

Voi ce v-ați luat de Black Friday? Sau cât ați vândut?

black-friday-2015

Distribuie articolul:

8 comentarii

  1. Un aparat de barbierit Philips redus de la 479 la 230 si carti de pe Elefant si de pe Nemira de vreo 250 de lei pe ambele site-uri.

    De vandut n-am prea vandut. Acum doi ani am avut o experienta ca tine. Insa anul trecut si acesta s-au cam rescris cookie-uri. Poate va converti acest trafic si in luna urmatoare 🙂

    • Văd că e foarte ok, am aspirat toată mașina cât și prin casă. Trage bine. Iar espressorul face o cafea minunată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.