Avem președinte!

În această campanie electorală am fost foarte implicat în politică. M-a motivat mult lozinca „un om care nu se implică în politică se lasă condus de inferiorii săi” și astfel aseară am stat cu sufletul la gură până la ora 2.00 dimineața.

Ieri am votat pe la ora 16.00 deoarece de dimineață era destul de multe persoane și am zis să așteptăm până când va fi mai liber. Am votat împreună cu părinții, și am votat pentru un viitor mai bun.

Sincer să fiu îmi era frică de rezultat. Diferența de 10% procente din primul tur m-a făcut să îmi fie frică. Mă temeam și de faptul că iar nu va putea vota toată Diaspora chiar dacă au stat zeci de ore la cozi. Exit-Pollurile însă m-au bucurat enorm. Încă de la ora 8.30 spărgeam semințe nerăbdător alături de o Timișoreana, fiecare minut trecând de 10 ori mai greu decât de obicei. Așteptarea a meritat însă. Exit-Pollurile au fost foarte bune pentru candidatul ACL astfel încât am început să sper.

Nu am vrut să mă bucur însă până dimineața. Diferența părea a fi prea mică și mă temeam să nu mă bucur degeaba. Mă temeam de vreun furt care ar putea schimba pozițiile celor doi candidați. Am adormit însă pe la ora 1.50 când deja toată lumea se bucura de victoria lui Iohannis și când adversarul își recunoscuse înfrângerea.

Am adormit însă destul de optimist iar somnul nu mi-a fost chiar foarte liniștit. M-am trezit la ora 6 și imediat am deschis laptopul pentru a vedea rezultatele parțiale. Așa a început o dimineață perfectă, plină de bucurie și optimism.

Am fost implicat în aceste alegeri, sufletește vorbind. Mi-am ales reprezentatul singur, nefiind influențat de către cineva anume. Am analizat fiecare candidat politic și mi-am format o opinie proprie. Am admirat omul pe care l-am votat și speram că va fi bine. Au fost momente când spuneam că e un om prea bun pentru a fi președinte. În ciuda pesimismului, se pare că rezultatul a fost unul poate neașteptat.

Mă bucur însă că românii s-au mobilizat foarte bine. Sunt mândru că tinerii s-au mobilizat și au ieșit la vot. Încă nu au apărut sondajele însă sunt sigur că prezența tinerilor la vot nu a mai fost vreodată la fel de mare precum acum. Practic, fiecare discuție pe care o purtam aseară era despre alegeri și vorbeam cu tineri. Vorbeam despre alegeri cu colegi de facultate, prieteni pe care i-am cunoscut datorită blogului șamd. Cu toții speram că harta va fi albastră.

Aceasta ar trebui să fie și o lecție de viață deoarece, ca politician, nu e bine să îți bați joc de oameni și de drepturile lor. Nu, acestea nu sunt lozinci ci sunt drepturi câștigate prin vărsare de sânge. De sânge nu îți bați joc că astfel suferi o înfrângere rușinoasă.

Domnul Ponta a fost foarte bătăios în confruntările de la TV care l-au dat drept câștigător. Ei bine românii s-au săturat de atacuri dure la adversar, s-au săturat de scandal și au vrut un președinte care să pună vorbele pe locul II, să asculte și să facă. Românii s-au arătat în sfârșit uniți. Și-au dat seama că nu e deloc ok ca cineva să își bată joc de drepturile lor și astfel am câștigat.

Am câștigat un viitor mai bun, am câștigat în fața corupției și am câștigat un președinte care, cel puțin pe mine, simt că mă reprezintă.

Consider eu că tinerii au fost cei care au făcut diferența precum și solidaritatea față de Diaspora. De asemenea printre factorii care au dus către victorie se mai află și bunul simț, omenia și inteligența.

Acum, așteptăm o demisie.. de fapt, mai multe. Un guvern trebuie să își respecte poporul iar aseară acest lucru nu s-a întâmplat.

1980510_729456243808296_8183521976979779033_o

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. Ce schimbare? Stai linistit, un om nu poate schimba nimic. Nu te poti lupta cu sistemul. Trebuie sa fii naiv sa crezi ca Iohannis poate schimba ceva. Ii are si el de hranit pe ai lui.

Dă-i un răspuns lui Adrian BolocanAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.