Atunci când ai cititori super pe blog

Cei care îmi citesc blogul din când în când și mai lasă și câte un comentariu, sau cel puțin citesc secțiunea de comentarii, au observat cu siguranță că Sorin este unul dintre comentatorii fideli ai blogului. Până acum ceva timp nu știam mai nimic despre el și părea chiar misterios, mai ales că nu avea blog, însă de o vreme mai schimbăm câte o vorbă pe mail.

Iar unul dintre mailurile primite de la el era despre poezia pe care o scriu pe alt blog, mail în care el îmi recomanda să asociez imagini versurilor pe care le public, și făcea trimitere la Alexandru Adrian Ardelean, cel care are cel puțin două titluri publicate: Dincolo de ochiul nevăzut și Creatorul de îngeri (care vine cu un semn de carte foarte mișto, pentru colecționari).

cititori super

Iar Sorin a făcut el ce a făcut și a reușit să îmi trimită minunățiile astea două de cărți, pe care abia aștept să le citesc, ambele cu autograf (ceea ce e într-adevăr super) și alături de o scrisorică ce m-a convins că sunt pe drumul cel bun.

Sincer, m-au bucurat enorm cele două cărți, pentru că știu că au fost alese cu grijă, motiv pentru care țin să-i mulțumesc așa în mod public (că îi sunt dator și cu un mail) lui Sorin, dar și lui Alexandru Adrian Ardelean pentru scrierile faine de pe prima pagina.

Poate că nu-s mulți, dar cu siguranță am cititori tare faini.

Distribuie articolul:

13 comentarii

  1. Ateneul este mult prea departe că să-l frecventez, aşa că mai puţin aplic la „daţi un leu pentru Ateneu„, dar la acest blog am acces mult mai facil şi îmi oferă incomparabil mai multe satisfacţii. Chiar şi contribuţia adusă cu un comentariu care să adauge plus-valoare unui articol, chiar şi un simplu sfat, prietenesc, poate aduce un strop de fericire ! Ori asta contează cel mai mult.
    Pentru toţi celor care le place poezia, sau nu le place, pentru cei ce scriu poezie, sau ascultă poezie, sau măcar apreciază pe cei ce scriu o poezie, aş dori să-l citez pe Nichita Stănescu, Gând 3:
    Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş scrie. Pur şi simplu, n-aş crede şi… e o falsă modestie să spui „domnule, eu scriu pentru că iubesc poezia… da’ nu prea cred dacă am talent, dacă n-am talent”. Eu cred foarte mult în talentul şi în vocaţia mea, pentru asta mi-am jertfit întreagă mea existenţa, că să adaug, cu o picătură în plus, sensibilităţii contemporane o formulare mai nouă, mai adecvată etcaetera.
    Şi o spun pentru că fiecare din noi putem avea o contribuţie oricît de mică, chiar şi o „picătură” dacă putem aduce la Universul creaţiei umane este un lucru extraordinar. Se cuvine să-l apreciem pe Adrian Bolocan pentru blogurile lui, se cuvine să apreciem pe cei care scriu bloguri la modul general, articole, documente, puse la dispoziţia oricui este interesat de cunoaştere. Este frumos să apreciem şi să respectăm efortul lor.
    Pentru că e ceva deosebit.

    • Cu trei zile în urmă, mai exact la cafeluţa noastră de toate duminicile dimineaţa, i-am propus şi eu acelaşi lucru: „Fă-ţi un blog !”. A promis că se va gândi serios la asta şi că i-am dat o idee bună.

  2. Adriane, să ştii că scrierile faine de pe prima pagină, dimpreună cu autograful autorului, se prea poate că vor însuma cândva o oareşice valoare, dar semnificative se cuvin a fi impresiile dobândite de pe urma lecturii, respectiv a descifrării lucrărilor de grafică. Drept pentru care, îţi propun să te aprovizionezi, din timp, cu multă răbdare şi-un maldăr de tutun, îndeosebi când te hotărăşti să citeşti romanul.

    • Înlocuiesc tutunul cu o bere sau cu o cafea și mă pun pe treabă. Mersi tare mult pentru că ți-ai sacrificat timpul să faci un om fericit. Mă bucur că ai ajuns și aici pe blog.

Dă-i un răspuns lui Marius CucuAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.