Am văzut filmul Trol, producția momentului pe Netflix

Nu am mai intrat pe Netflix de atât de mult timp, încât nici nu știam că s-a schimbat puțin designul aplicației de pe televizor. A fost rândul meu să aleg filmul la care să ne uităm și navigând pe acolo, mi-a sărit în evidență filmul Trol.

Deși am zis că nu mă mai uit vreodată la filmele din topul popularității de pe Netflix, trailerul de la Trol mi s-a părut suficient de interesant încât să îi dăm o șansă. În plus, ori de câte ori m-am uitat la filme nordice, experiența a fost mișto. De aceea, am zis că nu avem nimic de pierdut.

Filmul a fost lansat de curând, pe 1 decembrie chiar, iar pe IMDB are nota 6. Decent, aș putea spune.

Avem deci un film norvegian, despre o creatură de dimensiuni ohohoa care se trezește la viață după mii de ani și începe să doboare cam tot ce îi stă în cale.

O legendă din folclorul norvegian ia, așadar, naștere iar guvernul caută soluții de a rezolva această criză. Se adună la o masă mai multe persoane importante iar fiecare își dă cu părerea despre ce ar fi mai bine de făcut.

Sunt conflicte, controverse, ironii și neînțelegeri, iar în tot acest timp trolul se îndreaptă către Oslo.

Nu lipsește suspansul în cele 101 minute, cât durează filmul, iar dacă vrei ceva ușor de văzut, chiar comercial aș putea spune, Trol nu e o alegere rea. Deși sunt multe clișee, pe care le-am întâlnit de-a lungul timpului în multe alte filme cu creaturi gigantice, filmul e destul de ok.

Ai acțiune, ai suspans, ai umor pe alocuri… așadar, tot ce trebuie pentru un film la care să te uiți în weekend.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.