Am fost la Avatar 3 și în loc de foc și cenușă am avut gheață

Voiam de ceva timp să mergem la Avatar 3, dar puteam să jur că nu o să îl mai găsim în cinema. Părea pur și simplu că planetele nu se aliniază. Cu toate acestea, s-a oferit un prieten să ne facă cinste cu filmul și dacă tot a insistat să ne vedem cu ocazia asta, am găsit timpul necesar pentru a-l bifa.

Văzusem Avatar 2 tot la cinema, când apăruse, și ne-a plăcut mult. Tot pentru Avatar 2 am văzut și primul film, pe Disney parcă, să cunoaștem povestea. Ne-a prins seria, iar de aici și dorința de a-l bifa și pe al treilea film din serie. Totuși, probabil că vor mai urma și altele.

Numai bine ce am ajuns la Happy Cinema, din Botoșani, m-a speriat informația că filmul are o durată de 200 de minute. Cred că s-au întins mai mult decât era cazul! Am amorțit tot în cele peste 3 ore cât am stat pe scaun și cred că dacă reușeau să se rezume la 2 ore și jumătate, ar fi fost perfect.

Poate că durata filmului nu ar fi fost o problemă dacă cei de la Happy Cinema nu s-ar fi gândit să ne dea puțin aer condiționat. Poate că ar fi fost o idee bună să facă asta vara, când afară sunt 30 de grade (deși nici în cazul ăsta nu e ok un astfel de șoc de termic) însă la minus 10 nu a fost deloc ok.

Am lăsat gecile în mașină, ca să nu mai purtăm grija lor. Proastă decizie! A trebuit să stau cu gluga hanoracului pusă pe tot parcursul filmului, însă Ștefania nu a avut norocul ăsta. Mă mir că nu am răcit! Ceilalți prieteni cu care am fost la film au avut noroc de geci, dar chiar și așa au simțit frigul.

De altfel, a doua zi am vrut să îi ard cu o recenzie pe Google, dar lăsasem 5 stele cu mult timp în urmă, pe când acolo era Grand Cinema sau ceva de genul acesta. Acolo am descoperit că mai multe persoane s-au plâns de aerul rece din sală, așa că e o practică generală a lor. I-am ars pe Facebook cu o recenzie negativă și, cel mai probabil, nu le voi mai călca pragul prea curând.

Culmea e că aveam rețineri în a mai merge la cinema, după ce am avut experiențe proaste în Suceava și Vaslui, din cauza publicului. În schimb, cei câțiva oameni care au ales să meargă la Avatar 3 în Botoșani au fost foarte ok, dar din păcate am înghețat de frig.

Practic, în loc de Avatar 3: Foc și cenușă, parcă am fost la Ice Age. Ori cel puțin așa ne-am simțit.

Și totuși… cum a fost filmul?

Așa cum spuneam, ne place destul de mult seria Avatar. Deși văzusem primul film la mulți ani după lansare. Povestea celui de-al treilea film din serie este foarte bună, singura problemă a filmului este că s-a întins mai mult decât e cazul.

Ai poveste, ai acțiune, ai personaje… chiar dacă ține 3 ore, sunt puține momentele în care te plictisești. Poate că începutul e mai nereușit, dar de la jumătatea filmului nu te mai uiți la ceas.

Lasă loc și pentru un eventual Avatar 4, dar sper totuși să nu se mai întindă mult. Știu că banii contează și probabil că dacă al treilea film se va vinde bine, vor mai lucra la cel puțin un film. Totuși, este important să știi când să te oprești. Sper că producătorii filmului Avatar vor ști asta! 😀

Finalul este destul de bun, ba chiar palpitant. Nu prea a fost 3D. Mai mult m-au obosit ochelarii ăia, că efecte… prea puțin. Doar subtitrarea ce zbura din stânga-n dreapta și cam atât.

Recomand? Ei bine, cam greu de văzut, ținând cont că durează atât de mult, dar dacă aveți timp și nu aveți parte de aer condiționat… eu zic că da. Dacă nu vreți să îl vedeți la cinema, așteptați să apară pe streaming… îl vedeți în două ture și astfel va fi mai lejer.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.