Am divorţat de Windows
De la o vreme al meu Windows 8.1 mergea din ce în ce mai greu iar gândul de a-mi instala Ubuntu apărea din ce în ce mai des. Nu mă reţinea decât un singur lucru: numărul mare de fişiere stocate în D pe care nu voiam să le pierd, însă când a început să meargă naşpa de tot, am zis să fac şi acest pas.
Am instalat uşor Ubuntu, chiar dacă nu mi-a ieşit din prima. Am descărcat ultima versiune iar cu Power ISO şi un DVD gol am făcut un disc bootabil. Am selectat mai apoi ordinea de bootare iar după aceasta totul a fost ceva de genul next, next, next.
A durat foarte puţin instalarea iar prima impresie este una foarte bună. Încă mai caut alternative pentru programele pe care le foloseam pe Windows, însă uşor uşor le voi înlocui eu pe toate.
În rest, îmi place al naibii de mult cum se mişcă Ubuntu însă poate o fi de vină şi faptul că e încă nou. Oricum, cred că pentru ceea ce am eu nevoie de la un laptop, Ubuntu e mai mult decât suficient. Mai trebuie doar să văd dacă pot instala, cumva, League of Legends pentru a mai face câte un meci din când în când. Am văzut oricum destul de multe tutoriale pe net, deci cred că voi reuşi.
Și eu am avut astfel de impulsuri de foarte multe ori, însă mereu m-am abținut. Mi-e silă să stau să iau totul de la 0.
Si eu am divortat de el de ceva vreme, dupa multe distributii de linux incercate, am ramas momentan pe Kali Linux. Ubuntu este cel mai bun si intuitiv pentru incepatori.
Momentan pare o alegere bună.
Eu am citeva programe de care depind de windoz. Nu intru in detalii. Cu distributiile de Linux m-am tot jucat (in sensul ca nu am insistat sa folosesc mult timp vreuna) si pe care le-am instalat intr-o masina virtuala cu VirtualBox. Aceasta varianta o recomand celor care vor sa testeze sau macar sa vada aspectul unei distributii de Linux, fara a fi nevoie sa o instaleze „pe curat”. Ulterior, pot sa-si aleaga ce distributie le place, si sa o instaleze permanent, avand si optiunea dual-boot in ideea ca ma vor sa ramina si cu windoz. Despre Ubuntu am auzit numai de bine, doar am mai citit pentru ca nu am mai testat versiuni mai noi, scuze, distributii ! Pot doar sa spun ca o masina virtuala se „misca” la fel de bine ca si in realitate, nu am observat decit foarte foarte mici intirzieri, de aceea recomand masinile virtuale. Okay, as dori sa ne spui impresii in continuare despre Ubuntu, despre ce programe ai instalat, care ti-or placut si care nu, eventual ce setari ai mai facut prin sistem (apropo, este nevoie de programe de tweak in Ubtuntu?!) si alte picanterii din utilizarea de zi cu zi. Ar fi complicat oare de scris ?!!
Vor urma câteva articole în acest sens. Promit! 😀
Eu am in paralel windows si ubuntu. Oricat de incarcat ar fi, ubuntu tot merge ca nou. Singura mea problema e ca nu pot sa instalez photoshop. Sunt metode..dar merge mai greu.
Eu mi-am pus Gimp. Nu sunt mare designer, insa ma mai jucam si eu in Photoshop. Sunt curios cum va fi.
Mi-ai cam dat o idee. :)) Trec si eu imediat ce gasesc de unde sa downloadez ubuntu si ma asigur ca reusesc sa-l instalez. :))
Cel mai probabil vei reveni la Windows 🙂
De ce?