Altă variantă?

După ce Iohannis a acceptat propunerea de premier, aceasta fiind Viorica Dăncilă, în social media dar și la posturile TV care fac oarecum opoziție (Realitatea, Digi24) a apărut oarecare dezamăgire. Asta pentru că domnul președinte a acceptat, în timp ce unii se așteptau la altceva.

După demiterea lui Tudose au apărut tot felul de scenarii. Printre cel mai distribuit era acela în care președintele refuza propunerea PSD, pentru ca mai apoi să fie suspendat de către guvern/parlament. Nu știu exact procedurile. Tot acel scenariu îl vedea pe Tăriceanu ca interimar, timp în care ar fi putut trece legile care modifică justiția și care au reușit să scoată atâta lume în stradă și-ar fi pus proprii oameni în instituțiile unde sunt luat la rost șamd. Apoi ar fi fost ceva referendum/anticipate și în funcție de votul țării s-ar fi jucat următoarele cărți. Deși, la cum au fost ultimele rezultate la alegeri, eu cred că tot PSD ar fi luat majoritate.

Un alt scenariu spune că la un moment dat doamna premier va face la fel cum au făcut și Grindeanu și Tudose. Adică nu vor mai asculta de Dragnea, moment în care va dori să o dea jos. În acel moment s-ar împărți (iar?) partidul în două și l-ar alunga chiar pe Dragnea, scenariu care pare a fi greu de crezut totuși. Să nu uităm că Ponta și Geoană cam tot la fel au fost alungați, chiar de către propriul partid. Doamna Dăcilă pare însă din alt aluat, pare a fi mai apropiată de Dragnea, mai ales că vin din renumitul Teleorman, așa că ar putea fi mai ascultătoare. Însă cine știe?

Ideea e alta însă. Ce variante ar mai fi avut Iohannis? În contextul în care PSD are majoritate alăturui de ALDE și UDMR, dar și ținând cont de prezența tot mai scăzută la vot de la ultimele alegeri, dar și de rezultatele acestora.

iohannis
Sursă imagine: Digi24.
Distribuie articolul:

4 comentarii

  1. Aia sa fie ultima noastra grija. Important e ca cei in dezacord cu presedintele au raspuns cu promptitudine si i-au numarat like-urile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.