7 lucruri care-mi plac la Bitdefender Total Security 2015

Acum ceva timp am câștigat o licență timp de un an pentru Bitdefender Total Security 2015. A trecut ceva timp de atunci și am avut ocazia să tot testez acest program. Astfel am reușit să fac o listă de 7 lucruri care-mi plac la Bitdefender Total Security 2015, listă care mă face să-mi doresc să prelungesc licența după ce va expira.

1.Safepay

Am un card la ING și dispun de serviciul Homebank astfel încât din când în când mai îmi verific cardul, fac un transfer sau cumpăr ceva de pe internet folosindu-l. Înainte de a mă bucura de această licență accesam direct din browser și sincer să fiu nu am avut vreo problemă. Totuși atunci când Bitdefender îmi deschide fereastra Safepay parcă mă simt mai comod și mai în siguranță. Nu că aș avea prea mulți bani pe card însă e vorba de acea siguranță pe care antivirusul ar trebui să te facă să o simți.

2.Mă face să uit de el

Am mai tot testat diferite programe de tip antivirus, fie că erau versiuni free sau fie că erau versiuni demo toate acestea mă sâcâiau fix când îmi era lumea mai dragă. Un alt lucru care îmi place la Bitdefender este acela că mă face să uit de el. Pur și simplu își face treaba lăsându-mă pe mine în pace.

3.Optimizarea

Un alt lucru foarte util mi se pare optimizarea. Înainte foloseam tot felul de programe de curățat regiștri și pentru a mai repara unele erori însă acum folosesc antivirusul pentru asta. Acesta pune la dispoziție mai multe unelte pentru optimizarea calculatorului printre care și o unealtă pe care o poți folosi pentru a seta ce programe să pornească odată cu sistemul de operare astfel încât să îți poți face calculatorul să se deschidă mult mai rapid.

4.Prelungește autonomia laptopului meu

Eu folosesc antivirusul acesta pe laptop pentru că nu mai am de ceva vreme un sistem desktop. Atunci când bateria mai are doar puțină autonomie, Bitdefender realizează mai multe modificări de luminozitate și nu numai astfel încât să prelungească durata de viață a bateriei. Astfel autonomia laptopului a fost sporită cu câteva zeci de minute bune, chiar mai mult.

5.Modul Autopilot

De multe ori mă mai joc și eu cu antivirusul scanând diferite partiții sau folosind unele unelte. Uneori însă nu am timp să fac toate aceste chestii iar în aceste cazuri modul autopilot este cel mai de încredere. Practic acesta are grijă de toate grijile mele.

6.Safego

Folosesc destul de des Facebook-ul astfel încât poate fi o sursă de unde să mă aleg cu doi trei viruși. Modulul Safego însă nu permite acest lucru deoarece se ocupă strict de securitatea contului meu de Facebook. Fain, nu?

7.Chiar nu am viruși

Fie că luam un torrent sau pur și simplu descarcam un program dintr-o sursă mai puțin sigură, tot mă alegeam cu câte un virus care mai apoi își făcea de cap. Am antivirusul ăsta de câteva luni și de atunci nu am avut nicio problemă cu virușii ceea ce înseamă că își face bine treaba.

Distribuie articolul:

4 comentarii

  1. BitDefender este un software românesc care depășește multe programe din aceași categorie care sunt mult mai cunoscute în plan mondial…. Nu este ceva surpinzător faptul că îți place.

  2. Profesionişti, într-adevăr. Bitdefender am avut mai demult pe PC, când aveau ca siglă o chestie roşie. Am folosit Bitdefender pe Android şi mergea perfect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.