4 moduri prin care am reușit să fac economii în 2023
2023 a fost un an bun din multe puncte de vedere iar 2024 se anunță a fi și mai bun, iar asta pentru că am reușit să învăț anumite lucruri pe care sper să le pun în practică mai des în acest an.
De exemplu, în 2023 am înțeles mai mult ca niciodată importanța economiilor, așa că am făcut tot posibilul pentru a le face cât mai des. Gândindu-mă la metodele prin care am reușit să pun banii la saltea – pentru că încă nu mă duce capul să investesc – am zis că nu ar prinde rău un articol în acest sens.
Iată care sunt metodele prin care ma reușit eu să economisesc anul trecut:
Am lăsat mașina în parcare în 5 din 7 zile
Cred că 2023 este anul în care am folosit mașina cel mai puțin, chiar dacă acum au apărut drumurile lungi până la Vaslui care adună kilometri în bord.
Am optat pentru munca de acasă, așa că am scutit foarte mult timp și combustibil prin asta.
Mai mult decât atât, am decis să folosim mașina cât se poate de rar. Prin urmare, o folosim doar când mergem la țară, când facem cumpărături mai multe sau când apar nevoi urgente. În rest, mergem pe jos oricât de departe ar fi destinația, iar asta e grozav.
Nu mai alimentez atât de des, iar astfel se pot face economii.
Cumpărături organizate săptămânal
Am încercat să reducem cât se poate de mult drumurile făcute la magazin, iar asta pentru că ori de câte ori le calci pragul, banii se duc.
Mai mult decât, orice drum până la Carrefour trebuia făcut cu mașina.
Încercăm să gândim în avans mâncarea pe care o gătim pentru o săptămână și să luăm ingredientele odată. Ideal ar fi să mergem la două săptămâni, însă unele fructe sau legume nu rezistă atât.
Nu am mai cumpărat pâine ci am făcut-o în casă
Sunt un fan al pâinii așa că a fost destul de greu să renunț la ea. Totuși, am reușit să o înlocuiesc cu pâine integrală făcută în casă așa că în 2023 nu cred că am cumpărat 10 pâini.
De altfel, obiceiul de a face pâine e moștenit de acasă. Inclusiv la liceu în Botoșani aveam pâine de la țară, așa că mi-e destul de greu să o înlocuiesc cu cea din comerț.
Totuși, văzând ce prețuri are pâinea ok prin supermarket, constat că fac economii generoase prin faptul că ne facem singuri pâinea.
Sper ca la un moment dat să obțin și făina integrală de la moară, astfel încât să nu o mai cumpăr nici pe ea. De altfel, mi-ar plăcea să mă joc mai mult cu pâinea și să fac inclusiv cu maia, dar deocamdată nu îmi permite timpul.
Am făcut stocuri
Sunt iubitor de cafea, chiar dacă încerc să reduc consumul. În prezent, am reușit să ajung la un număr de doar două cești de cafea pe zi și să nu mai beau după ora 14, astfel încât somnul să nu aibă de suferit. Mai există și excepții, dar puține la număr.
Ei bine, 2023 a fost anul în care am învățat că e grozav să faci stocuri. Marius știu că face asta, așa că am învățat de la el. Prin urmare, am cumpărat mereu cafea când am găsit-o la prețuri bune, așa că au fost economii pe termen lung.
De Black Friday am făcut stoc serios de cafea și detergent de rufe. Probabil că la fel vom face și în acest an.
De altfel, economiile ajută în astfel de situații, pentru că nu mai ratezi prețurile bune și poți completa cu bani după.
E mai greu cu spațiul, dar sper că odată cu construirea beciului, pe care sper să reușesc să îl fac anul acesta, să existe mai multe posibilități de a face stocuri pe termen lung.
Cel mai probabil că au fost și alte metode, dar nu îmi trec acum prin minte. Prin urmare, voi actualiza articolul ori de câte ori e cazul.
Voi ce măsuri ați luat anul trecut pentru mai multe economii?
aceleasi. si cand luam salariul tragem o parte pe dreapta in care nu intram decat daca e o urgenta serioasa si incercam pe cat posibil sa nu aruncam banii pe chestii inutile
Asta cu salariul trebuie să o aplic și eu însă mai sunt câteva treburi de rezolvat întâi.
Cheltuieli inutile mai puține.
Și cum te abții? 😀