30 de ani și 15 minute

Căutam ceva de văzut pe Netflix în doar o oră jumătate, să nu mă prindă noaptea cu ochii în televizor, așa că am dat peste documentarul lui Mandachi: 30 de ani și 15 minute.

Am vrut să ajung la el la cinema, dar nu am mai reușit atunci când a fost lansat. Iar după ceva timp am auzit că e pe Netflix dar la fel… n-am reușit să îl văd. Într-un final, a sosit și momentul lui.

Cunoșteam deja mai toate inițiativele lui, fiind din orașul unde locuiesc acum, ba chiar am ajuns și pe la metrul lui de autostradă dar și am și participat la protestul lui cu cele 15 minute de inactivitate. Noi, la țară, am avut o altfel de formă de protest, mergând în șir cu spatele o bună porțiune din drumul pe care ni-l dorim asfaltat.

Au fost multe informații interesante în documentar, iar relatările celor care au rămas cu diferite forme de handicap după un accident rutier sau, mai rău, ale celor care au pierdut apropiați din cauza accidentelor sunt, într-adevăr, foarte dureroase. Te marchează puțin documentarul, per total.

Te și revoltă să vezi retrospectiva ultimilor 30 de ani, timp în care mai toți care au stat pe scaune înalte au promis autostrăzi, iar apoi au dat vina unii pe ceilalți.

Sunt și niște statistici care, de asemenea, te pun rău pe gânduri.

Documentarul subliniază necesitatea autostrăzilor precum și consecințele lipsei lor și îți amintește că ori de câte ori pornești la drum, există șanse deloc mici să fii victimă într-un accident rutier.

Per total, mi s-a părut destul de bine pus documentarul și trebuie văzut pentru conștientizare, sau pentru o aducere aminte.