Sunt singurul om care nu a fumat niciodată ?

Cei care mă cunosc în viața de zi cu zi, știu că sunt o persoană destul de modestă și chiar uneori refuz să îmi apreciez unele valori ce ar merita promovate mai mult. Totuși dacă ar fi să spun unul din lucrurile cu care mă mândresc cel mai mult, acela ar fi faptul că nu am fumat niciodată și nici măcar nu am încercat. Nici măcar un fum !

Am fost mereu înconjurat de oameni care fumează. La liceu am stat în gazdă cu un băiat care fuma, colegii fumau, colegii de garsonieră fumează, prietenii fumează șamd. Singurul loc în care nu se fumează este acasă, deoarece părinții nu sunt fumători și poate că de aceea nu am fost tentat niciodată să încerc.

Bineînțeles că oferte există mereu și nu de puține ori mi s-a oferit ocazia să încerc măcar un fum. De fiecare dată însă am ținut să refuz fiecare ofertă menționând numaidecât faptul că nu am fumat niciodată și nici nu o voi face. Și chiar așa va fi deoarece nu înțeleg care este scopul țigărilor. Relaxare ? Pot face asta citind, scriind pe blog sau ascultând muzică. De ce aș fuma atâta timp cât e un viciu care, pe lângă faptul că nu e sănătos, mai și costă o groază de bani.

Iar pe fumătorii care spun că nu se pot lăsa de fumat, nu îi înțeleg. Pur și simplu nu îți mai cumperi țigări. O fi atât de greu ? Începi să fumezi din ce în ce mai rar și astfel de dezobișnuiești. Sunt sigur că există o mulțime metode prin care te poți lăsa de fumat însă ceea ce lipsește e dorința și voința.

Țin să menționez că ăsta e un articol așa, #casămălaud.

4120064195_61a5fa8246_o

Distribuie articolul:

12 comentarii

  1. Desi am crescut intr-un climat „toxic” (mama a detinut un bar prin anii ’90) n-am fumat niciodata si nici nu intentionez s-o fac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.