Succese sau succesuri? Cum e corect

Hai că pe subiectul ăsta s-au făcut o mulțime de glume. Mulți politicieni au dat cu bâta în baltă și au visat la succesuri, când de fapt ei își doreau succese. De aici să vină oare și eșecurile pe care le-au avut? Elena Băsescu și Dan Barna sunt poate guvernatorii acestui cuvânt greșit.

Evident că forma corectă a cuvântului este succese și nu succesuri, așa cum tot mai multe persoane greșesc.

Și dacă tot vorbim despre succese, de ce să nu vorbim și despre eșecuri? Că în viață ai parte de ambele, important este să știi cum se scrie corect.

Prin urmare, în cazul eșecului, pluralul se scrie total opus decât în cazul succesului. Așa că avem parte de eșecuri și nu de eșece, deși asta nu e o greșeală atât de des întâlnită. Mie mi s-a părut interesantă treaba, de aceea ți-am sacrificat câteva clipe din viață.

Dacă vrei să ai parte de succese ori de câte ori porți un discurs ori scrii un articol, te invit să descoperi categoria Cum e corect, acolo unde vei găsi și alte articole ce îți pot fi de ajutor.

Iar dacă ai dileme în legătură cu scrierea corectă a unui cuvânt anume, poți lăsa un comentariu. O vom rezolva împreună!

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.