Squid Game sau Jocul Calamarului, un serial bun și de succes

Tot vedeam pe rețelele de socializare meme-uri cu niște coreeni dintr-un serial de pe Netflix, dar nu știam de unde atâta vâlvă. Iar după ce am intrat pe Netflix, am găsit serialul Jocul Calamarului în topul celor mai vizionate.

De regulă, nu îmi prea plac mie trendurile. Ăsta, însă, mi-a stârnit o oarecare curiozitate. Așa că am zis să-i dau play.

M-a prins încă de la primul episod, chiar dacă a fost destul de ciudat de suportat limba coreeană. Abia după 5 episoade mi-a venit ideea de a apela la dublajul în engleză, ceea ce vă recomand și vouă. Asta numai dacă și vouă vi se pare că în limba coreeană parcă se ceartă tot timpul, orice ar zice.

În două seri l-am dat gata. Bine, are doar 9 episoade, așa că nu e greu de văzut. În plus, e suficient de captivant pentru a amâna ora de somn cu o oră, doar pentru a mai vedea un episod.

Squid Game, cum îi zice în mod oficial, cică a fost cea mai de succes lansare pe Netflix, având peste 111 milioane de vizualizări în doar 27 de zile.

Care-i treaba cu Squid Game, ori Jocul Calamarului

Ideea serialului e foarte faină. O să încerc să spun cât mai pe scurt, întocmai pentru a evita spoilerele, pe care nimeni nu le îndrăgește.

Practic, o mulțime de oameni din diferite categorii ale societății, care au în comun problemele financiare, participă de bună voie la o serie de jocuri bazate pe jocurile copilăriei, premiul final fiind în valoare de aproximativ 38 milioane de dolari.

Iar mai multe nu vă pot spune, pentru că aș strica farmecul serialului precum și surprizele cu care acesta își așteaptă fanii.

Cert este că Squid Game este un serial care merită văzut fără a sta prea mult pe gânduri și totodată popularitatea sa nu este întâmplătoare, ci dimpotrivă: o consider a fi binemeritată.

Găsiți serialul Squid Game pe Netflix, subtitrat în română și vă recomand să încercați dublajul în engleză, dacă nu iubiți coreeana, așa cum e în cazul meu.

Când apare sezonul 2 al serialului Squid Game pe Netflix?

Este o întrebare pe care mi-am pus-o și eu după ultimul episod. Sfârșitul sezonului 1 din Squid Game lasă loc pentru o continuare, iar dat fiind mai ales succesul pe care Jocul Calamarului l-a avut, mă îndoiesc că nu va exista și un sezon 2. Există toate motivele pentru ca Squid Game să primească mai multe sezoane, însă nu avem deocamdată o confirmare a sezonului 2.

Totuși, putem crede că Netflix va confirma cât mai curând faptul că Squid Game va avea cel puțin încă un sezon. Voi actualiza articolul imediat ce se află o dată anume.

Echipa care a stat în spatele sezonului 1 din Squid Game spune că nu există, momentan, un plan pentru sezonul 2, iar munca pentru sezonul 1 a fost destul de asiduă. Ba chiar unii lucrează momentan la ceva film, așa că încă nu-s disponibili să se apuce de scris, regizat și filmat sezonul 2 Squid Game.

Cred totuși că aceste cifre fabuloase care nu se vor opri prea curând să crească, îi va determina să își schimbe planurile și să se apuce cât mai curând de un nou sezon pentru Squid Game.

Sper doar ca graba ce va fi cauzată, fără dar sau poate, de tot acest succes, să nu strice calitatea serialului. Ar fi și păcat!

Revin cu actualizări imediat ce apar informații pe internet. Până atunci, vouă cum vi s-a părut serialul Squid Game ori Jocul Calamarului, după cum a fost tradus la noi?

Cele mai bune seriale și filme coreene de pe Netflix

Dacă Squid Game a stârnit dorința de a descoperi și alte filme și seriale coreene bune de pe Netflix, atunci am căutat să fac o listă în acest sens. Astfel, dacă ai nevoie de niște recomandări de seriale și filme coreene de pe Netflix care merită văzute, atunci ai putea încerca următoarele titluri:

  • Hometown Cha-Cha-Cha;
  • Mine;
  • Vincenzo;
  • The Uncanny Counter;
  • Stranger;
  • Start-Up;
  • Mr. Sunshine;
  • It’s Okay to Not Be Okay;
  • Kingdom;
  • Itaewon Class;
  • When the Camellia Blooms;
  • Sweet Home;
  • Vagabond;
  • Crash Landing On You;
  • Rookie Historian Goo Hae Ryung;
  • Chief Of Staff;
  • Memories Of The Alhambra.

În plus, Netflix găzduiește mai multe filme și seriale coreene ce pot fi găsite aici. În plus, conform Reuters, Netflix va investi doar anul acesta aproximativ 500 de milioane de dolari, bani ce vor fi folosiți pentru realizarea de seriale și filme sud-coreene.

Iar dacă tot veni vorba despre filme coreene, ar trebui să vedeți și Parazit, filmul care a câștigat Oscarul în 2020. Nu e pe Netflix, dar sigur vă descurcați voi.

2 Comentarii

Răspunde

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.