Review stand de răcire laptop DEEPCOOL N2 Kawaii Style
Întrebam într-un articol anterior cum aș putea să fac să nu mi se mai încălzească laptopul. Tot acolo am zis că voi comanda un stand de răcire pentru laptop și chiar asta am făcut astfel încât în rândurile următoare voi vorbi puțin despre stand-ul DEEPCOOL N2 Kawaii Style.
Zgomot
Cel mai tare îmi era frică de faptul că stand-ul va face foarte multă gălăgie astfel încât să nu mai pot gândi limpede. Mare mi-a fost însă mirarea să văd că aproape nici nu se aude. Dacă mai ai și un radio deschis sau televizorul atunci cu siguranță nici nu îți vei da seama de faptul că sub laptop se mai află un ventilator. Pe scurt, Deepcool N2 Kawaii Style este un stand de răcire foarte silențios.
Eficiență
Înainte
Înainte de a-mi cumpăra acest stand aveam foarte mari probleme cu temperatura laptopului. Mai grav era faptul că până și atunci când intram pe The West acesta se încălzea atât de tare încât ziceai că își ia zborul. Făcea foarte multă gălăgie și parcă funcționa și mai greu. De asemenea dacă voiam să mai joc câte un meci de League of Legends sau un FIFA iar încărcătorul era conectat mi se întâmpla ca acesta să treacă de temperatura de 70 de grade, moment în care se închidea automat.
Acum
Eficiența standului se simte în adevăratul sens al cuvântului. Scriam și pe Facebook faptul că înainte să mi-l cumpăr, laptopul mă frigea când îl țineam în brațe însă acum sincer vă zic că nu prea pot să stau prea mult timp cu el în brațe, mai ales dacă sunt în pantaloni scurți. Ventilatorul își face atât de bine treaba încât chiar te ia frigul. Totuși cred că va fi foarte fain la vară, mai ales că nu prea îmi plac zilele mult prea călduroase.
În ceea ce privește răcirea laptopului, pot spune că aceasta este ușor de observat. Atunci când navighez pe internet, indiferent câte taburi am deschise, acesta nu se încălzește mai deloc iar atunci când joc vreun joc video, nu își mai ia zborul precum o făcea înainte. De asemenea pot spune că de când l-am cumpărat, l-am testat aproximativ 3-4 ore în diferite jocuri și nu s-a mai închis laptopul din cauza temperaturii.
Am analizat puțin și temperaturile înainte și după iar acestea au scăzut cu aproximativ 8-10 grade. De asemenea reducerea temperaturii se observă chiar și atunci când ating laptopul, mai ales partea de lângă butoanele TAB și Caps Lock, unde mai mereu era fierbinte.
Aspect și stabilitate
Nu este acesta cel mai important detaliu însă țin să zic și faptul că DEEPCOOL N2 Kawaii Style este un stand de răcire foarte simpatic. Mie unul îmi place culoarea albastră iar faptul că afișează un iepure și niște morcovi, mă face să îi mai ofer o bilă albă, doar așa.. de dragul iepurelui.
În ceea ce privește stabilitatea laptopului, eu am un laptop HP de 15.6 inch și se potrivește perfect cu standul care, din ceea ce am citit de pe eMag, ar trebui să se descurce la fel de bine și cu unul de 17 inch. Pe masă stă perfect, mai ales dacă ridic și cele două piciorușe ale stand-ului însă dacă îl țin în brațe, laptopul alunecă puțin. Nu se deplasează prea mult însă deocamdată acesta este singurul aspect negativ pe care l-am găsit.
Faptul că este din metal mă face să cred că acesta va avea o durată de viață îndelungată, mai ales pentru că pare rezistent.
Conectare
Conectarea la laptop se face printr-o mufă USB care la rândul său mai oferă un port USB astfel încât să nu ocupe niciun port. Nu știu cum sunt celelalte porturi de răcire însă aceasta mi se pare o idee chiar foarte faină.
Preț
Pe eMag, acest stand de răcire are un preț de 46 de lei (la momentul scrierii articolului, 4.02.2015) astfel încât nu cred că este un preț foarte mare.
Concluzii
Personal pot spune că sunt mulțumit de achiziția făcută și chiar mă bucur că laptopul meu dispune de puțin aer rece deoarece în ultimul timp tare mă temeam că îl pierd.
Aspecte PRO:
- efectul de răcire se simte
- temperaturile scad cu 5-10 grade
- aspect plăcut
- mufa USB oferă un alt port USB
- preț mic
- aspect
- este silențios
Aspecte CONTRA:
- laptopul alunecă de pe stand
Așadar dacă doriți să vă cumpărați un stand care să lupte împotriva încălzirii laptopului și nu vreți să investiți foarte mult într-un stand de răcire, vă recomand standul Deepcool N2 Kawaii Style pe care îl puteți cumpăra de aici.