RetuRo rezolvă o mare problemă, dar nu acum

Probabil că știți deja că de pe 30 noiembrie a fost introdus oficial în România sistemul garanție-returnare cunoscut cu numele de RetuRO. L-au promovat suficient de mult, încât majoritatea oamenilor să afle de el.

Chiar am așteptat cu entuziasm lansarea lui, deoarece consider că e foarte necesar un astfel de sistem. O singură plimbare prin natură, pe malul unui râu sau printr-o pădure îți va confirma și ție acest lucru.

Doar că… chiar înainte să fie lansat, am aflat câteva lucruri care au tăiat mult din entuziasm:

Ambalajele vechi nu vor fi preluate prin acest sistem

Altfel spus, vor rămâne în continuare în râuri. Prin urmare, problema veche rămâne acolo și poate fi rezolvată cândva, sau nu. Știu că nu s-a plătit acel adaos de 50 de bani pentru ele, dar poate că ar fi trebui să își asume cineva aceste costuri pentru o curățenie generală în toată România.

Campania făcută de Kaufland în urmă cu ceva timp ne-a arătat că se poate. Prin urmare, de ce să nu scăpăm de gunoaiele din natură, pentru ca mai apoi ea să fie veșnic curată?

Ambalajele noi încă nu au eticheta RetuRo

Deși acest sistem este pregătit de 3 ani, din câte am înțeles, am fost luați prin surprindere de introducerea lui.

Astfel, la debutul acestui sistem doar 2% dintre ambalaje au eticheta RetuRo. Altfel spus, cel mai probabil că o bună parte dintre ambalajele de la băuturi vor ajunge iar în natură, iar asta deoarece nu oferă nimeni mai nimic în schimbul lor.

Cică de prin februarie ar trebui să observăm mai multe etichete prin magazine. Eu sunt sigur că va trece muuuuult timp până când nu vom mai găsi produse fără etichetă. Foarte mult timp! Iar asta înseamnă că urmează o lungă perioadă în care nu se va face reciclare la nivelul la care ar trebui.

Cât de mult voi folosi sistemul RetuRO?

Cât se poate de mult. Cu toate acestea, cel mai probabil că majoritatea ambalajelor pe care le voi duce la reciclat vor fi de la țară. Cum apa din rețea nu este de consumat, alor mei nu le lipsește apa minerală din casă. O preferă pe cea minerală în detrimentul apei plate, dar sunt fericit totuși că am reușit să îi îndepărtez de sucuri.

De altfel, noi nu cumpărăm prea multe produse cu ambalaje care ar putea fi reciclate prin RetuRO. Totuși, ori de câte ori va fi cazul, ne vom recupera banii (pe ai noștri sau pe ai altora).

Nu de alta, dar în 2023 s-au strâns peste 100 RON în bani mărunți, pe care i-am schimbat de curând, în contextul în care cel mai adesea am făcut plățile cu cardul. Prin urmare, nu strică niciodată niște mărunțiș în plus, nu?

Ați întâlnit eticheta RetuRO? Veți recicla prin acest sistem?

Distribuie articolul:

8 comentarii

  1. Hai că ești simpatic, știi? Acesta e un alt tip de articol care dă bine la motorul de căutare dar care nu spune mare lucru cititorului…

    Pe scurt, iată cum se prezintă situația în zona metropolitană Brașov: marile lanțuri de magazine sunt pregătite să preia ambalajele reciclabile de la băuturi și le preiau indiferent dacă sunt marcate sau nu… singurul impediment este faptul că oferă la schimb doar vouchere ce pot fi folosite în magazinul unde faci reciclarea (tu poți să cumperi berea de la magazinul X, reciclezi la magazinul Y și primești vouchere care pot fi folosite doar în magazinul Y… vouchere nu bani).

    Iar pentru stocurile existente există o perioadă de grație de nu știu câte luni în care pot fi vândute pe măsură ce sunt introduse cele cu simbol de reciclare… așa că nu-i nici un bai…

    Mai rău e în comunitățile unde există magazine cu suprafață mai mică de 200 mp unde efectiv nu ai unde să reciclezi pentru că în acest caz primăriile trebuiau să se asocieze cu magazinele din localitatea respectivă pentru a realiza o platformă comună de reciclare. Din păcate nu s-a făcut nimic, cel puțin nu la mine, unde la puțin peste 5.000 de locuitori, cu magazine gen Profi, La Doi Pași și magazine sătești…

    • Nu m-am făcut înțeles, se pare. Degeaba sunt pregătite, dacă plătesc 1 ban pentru ambalaj. Nu le va culege nimeni din șanțuri să le ducă la reciclat, atât timp cât recompensa nu face să merite. Campania celor de la Kaufland ne spune totul în acest sens.

      Nu am auzit nimic de perioada de grație, posibil să îmi fi scăpat. Însă din ce citeam eu, la vară vom avea încă ambalaje fără etichetă pentru care se va plăti în continuare 1 ban sau vouchere pentru produse de care nu ai nevoie.

      Uite că de mediul rural am uitat și da, ai dreptate. Va fi nasol acolo.

      Cât despre ideea articolului, nimic pentru Google, doar frustrarea mea că nu sunt preluate acum toate ambalajele, pentru aceeași recompensă, cu sau fără etichetă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.