Probleme cu semnalul la Telekom
Telekom stă cel mai bine cu semnalul la țară, având 4G aproape peste tot și chiar dacă nu este un 4G d-ăla autentic, care să rupă, dacă îmi fac hotspot merge mai bine decât internetul fix care e, culmea, tot de la Telekom. Conectat la WiFi prind maxim 1.2 mb/s în timp ce dacă folosesc hotspotul de pe telefonul mobil, având 4G, ajung lejer și la 5 mb/s sau chiar mai mult.
Sigur, nu sunt cifre care să te dea pe spate, per total nu e bine.. însă e o diferență care se simte la nivelul ăsta.
Doar că în ultima vreme au început să aibă probleme. Dacă o bună perioadă de timp aveam 4G doar prin centru, în ultima vreme am avut 4G și acasă. Până când nu a mai fost semnal deloc, aproape în tot satul.
Acasă nu puteam să dau de ai mei decât pe WhatsApp. Că altfel, nu aveau semnal. Nici eu nu aveam semnal pe telefon când am fost la țară, nu doar acasă ci în cea mai mare parte a satului. Dat fiind faptul că au mai fost probleme d-astea nu demult, am zis să am răbdare.
Și am avut, până zilele trecute când s-a terminat răbdarea. Așa că le-am dat un mesaj pe Facebook, unde le-am explicat problema pe care o întâmpin. Păi ce, doar nu plătesc abonament degeaba! De atunci, mă sună într-una. De la 8 dimineața, apoi din două în două ore, să mă întrebe dacă s-a rezolvat problema.
Problema pare a fi rezolvată, pentru că aseară aveau ambii părinți semnal la telefon și am putut vorbi cu ei. Și dacă tot m-am luat de ei de 92819241 de ori aici pe blog, acum îi pot lăuda că și-au bătut capul să mă sune constant să mă întrebe dacă e ok. Și chiar dacă nu le-am răspuns mereu, îi mai las să fiarbă, totuși apreciez efortul depus.
Actualizare 8.09.2021: M-au tot sunat să mă întrebe dacă s-a rezolvat, până s-a rezolvat problema cu semnalul. Ai mei au avut semnal doar câteva zile, iar apoi problemele au reapărut. Iar îi pot suna doar pe WhatsApp, având WiFi acasă. Altfel, nu ne putem înțelege. Într-un final, cei de la Telekom au schimbat placa. Au renunțat la textul că este semnal, nu sunt probleme și au recunoscut că se pierde 70% din semnal. Au ceva probleme cu antenele și sper să le rezolve curând, altfel voi schimba rețeaua.
Ceva asemanator se intampla la socrii mei, intr-un sate pe langa Buzau, doar ca la Orange. Am sunat la serviciul cu clientii si le-am raportat ca mai multi din comuna avem probleme. Bineinteles ca m-au trecut prin procedura standard prin care ma intreaba de pereti, de de interiorul casei, de setarile telefonului. Le-am transmis clar ca majoritatea nu au semnal in comuna de cateva zile si sa verifice antenele din zona pentru defectiuni. Nimic…
Inca sunt probleme cu semnalul, inca vecinii mai raporteaza pierderi de semnal, inca mai sun si le las mesaje incat sa ia masuri.
Spre surprinderea mea, ai mei de la Telekom au rezolvat chiar rapid. Nu știu dacă în urma apelului meu neapărat, dar au rezolvat, ceea ce mă bucură.