Planuri de viitor
A-mi face un blog a fost probabil cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Am început cu emoții destul de mari și cu frică de cititori însă cu timpul a dispărut această timiditate ba chiar vreau să fiu citit de cât mai multe persoane noi cu care să-mi împărtășesc gândurile și ideile. Astfel am ajuns să scriu de o perioadă destul de lungă pe blog și pe zi ce trece îmi place tot mai mult să fac asta, îmi place să fiu blogger.
Printre planurile mele de viitor se regăsește și această activitate deoarece nu aș dori să renunț la blog prea curând, nu în următorii 4-5 ani ba din contră, vreau să dezvolt cât mai mult acest blog și să scriu din ce în ce mai mult și mai bine. De asemenea vreau și să investesc în blog, pe lângă timp, bani cu care să îmi achiziționez un logo cât mai plăcut precum și un design mai pe gustul meu (nu că acesta nu ar fi).
De asemenea vreau să cresc ca blogger și să devin mai cunoscut și mai citit. Astfel mi-am creat, sau cel puțin am încercat, o strategie după care voi lucra în următorul timp pentru a crește acest blog cât mai mult posibil. Peste vreo 3-4 ani acest blog ar trebui să spună destul de multe despre mine și să fie vocea mea online care să se audă cât mai răsunător și, dacă se poate, cu ecou.
Totodată voi încerca și să creez o comunitate în jurul acestui blog prin care să mă promovez. Practic, prin acest blog încerc să îmi asigur o metodă sigură de a-mi promova viitoarea afacere pe care o voi avea. Astfel înainte de a-mi începe propriul business vreau să îmi găsesc potențialii clienți care, atunci când îmi va veni ideea de afacere măreață, să aibă încredere în mine și în serviciile mele.
Scriind despre blogging, vreau ca pe viitor să fiu o persoană care poate vorbi deschis despre această metodă de comunicare dar și să pot oferi sfaturi și soluții prin care să ajut blogosfera românească.
Pe scurt, acest blog va fi online mult timp.
Sursă imagine: styleabaad.com
Inteleg foarte bine ce vrei sa zici. Dea lungul anilor am pornit vreo 3 blog-uri si le-am abandonat, dar pe acesta pe care l-am pornit acum vreau sa-l mentin. Deja am lucrat mai mult la el decat la celelalte.
Daca vrei un logo placut si simplu, poti sa intri pe fiverr.com si cu $5 sa iti gasesti pe cineva care sa-ti faca unul asa cum iti doresti.
Atunci strânge tare din dinți și nu-l abandona pe acesta. Fiverr mi se recomandă acum pentru a doua oară, așa că probabil de acolo voi alege.
I-ti urez mult succes cu blogul te avertizez ca nu va fi chiar usor sa il menti in viata cel putin 2 ani…vorbesc din experianta.
Multumesc frumos. Nimic nu e ușor însă mă voi ambiționa să nu renunț.
Daca vrei se poate, daca nu vrei…
Iti doresc mult succes si desigur, sa ai un viitor frumos, pe toate planurile posibile.
Multumesc frumos. Și da, atâta timp cât îți dorești vei reuși.