Plan pentru 2023: un concert pe lună
V-am mai spus și în trecut: iubesc muzica live. Prin urmare, încerc să bifez adesea cât mai multe concerte de la trupele care îmi plac sau de care nu am auzit niciodată pentru că doar așa pot să descopăr oameni faini.
Din acest punct de vedere, îmi doresc ca anul 2023 să fie cât mai bogat. Mai precis, mi-am propus ca în acest an să nu treacă o lună fără să bifez un concert.
Am reușit în ianuarie, când am servit o porție de Fără Zahăr, botoșăneni de-ai mei. Sunt fan de ani buni, îmi place umorul lor precum și genul muzical probabil unic. Prin urmare, nu-i ratez când ajung prin zonă.
În februarie va fi Cargo. Cântă chiar mâine seară, așa că în timp ce scriu acest articol, pe fundal rulează un videoclip de la concertul lor din Chicago de anul trecut. În materie de rock, Cargo e probabil trupa la care am fost cel mai des la concerte. Să fi fost de 5-6 ori în ultimii 3 ani? Cam așa.
În seara asta se aude Compact, dar am ales Cargo. Sunt mai mare fan, nu pot nega.
Luna viitoare, nu știu ce se anunță, dar sigur vor fi suficiente evenimente astfel încât să am de unde alege.
Din punctul ăsta de vedere, Suceava se prezintă mai mult decât ok. E o comunitate destul de închegată de pasionați de muzică bună, iar noi generații cresc. Observ asta în concerte. În plus, rockul a devenit, de-a lungul anilor, o tradiție în oraș prin Bucovina Rock Castle. Festivalul a devenit acum Cetatea de Rock a Sucevei.
Sunt apoi vreo două motorfest-uri (Bucovina Motorfest Oficial respectiv Motorfest THRACVM RC Suceava), un festival de blues dar și alte evenimente ce au loc pe la cetate și implică, printre altele, câte un concert cu artiști de bună calitate.
Pe timpul verii, treabă este. Din acest punct de vedere nu se prezintă rău nici Botoșaniul. Sunt Zilele Nordului și Seri Melancolice Eminesciene, un festival de muzică folk. Importantă este și activitatea din extrasezon, iar din acest punct de vedere este de aplaudat activitatea localurilor care organizează evenimente. Art Rock Cafe e cel mai bun exemplu în acest sens.
Grozav mi se pare că până și la evenimentele pe bani publici își fac loc câte o trupă de muzică rock și nu numai. Au fost nume, de-a lungul timpului, precum Cargo, Bucovina sau Subcarpați.
În Botoșani, totul e în moarte clinică. A existat, până nu demult, un Old School Pub în care activau majoritatea dintre trupele care erau chemate la Suceava. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să particip și acolo, iar localul să fie plin. Între timp, am înțeles că se fac petreceri cu manele acolo. Păcat! Acum, în lista de evenimente ale trupelor pe care le ascult regăsesc adesea Iași, Suceava dar Botoșani nu mai este pe listă, chiar dacă ar fi fost simplu din punct de vedere logistic.
Nu știu cum și dacă aș putea îmbina pasiunea pentru muzică cu cea pentru scris, însă am scris acest articol mai mult pentru a afla: mergeți la concerte? Ce trupe preferați și care-i activitatea din acest punct de vedere în orașul în care trăiți?
Am auzit ca la Bucuresti, la Cluj, se fac tot mai multe astfel de evenimente.
Eh, altă piață acolo. Bani să ai să mergi la ele, vorba aia.
Stiu eu ceva misto: Summer Well. Poate, poate, faci si tu un drum, te mai îngrași pana atunci.
Nu prea sunt fan al acelui gen muzical.
Low activity prin Gura Humorului în domeniul concertelor. De zilele orașului veneau nume mari dar de la pandemie nu s-a mai făcut. Și oricum, lumea de pe aici nu percutează la artist, nu sare în sus, nu aplaudă, stau și se uită, după care își duc mâna la barbă.
Încă nu suntem educați să fim „nebuni” 2-3 ore cât ține un concert.
Da, nu prea am auzit să fie ceva pe acolo.
In legatura cu muzica eu mi-am propus sa imi cumpar cate un vinyl, iar ca evenimente culturale as vrea sa merg la spectacole de teatru. Pana acum am bifat „Take, Ianke si Cadar” si „Sot de vanzare”.
Salutare Ștefan, bun venit pe aici. 😀 Sper să mai vii.
De unde cumperi vinilurile? La teatru ar trebui să merg și eu mai des, recunosc.
Nu am un magazin anume, depinde ce vreau sa ascult si unde se gaseste la un pret ok. Am luat de la carturesti, emag, targuri de vinyl-urim, olx si chiar de pe site-uri din afara.
Cică anul ăsta ar veni Dropkick Murphys la Rockstadt și mă cam mănâncă… că aveam in plan să merg in 2020 la Marina Fest,Italia special pt ei..
Altfel, botoșănenii aia ai tai nu erau din Dorohoi?
Da, din Dorohoi. Dar județul e tot Botoșani. 😀
Eu merg cu un băiat mustăcios la orice trupă care are concert și ne place
Ei na, vezi că intru la bănuieli. 😀