Oameni de treabă, văzut prin ochii unui botoșănean
Nu demult mi-a recomandat Vasile filmul Oameni de treabă, fiind filmat pe aici prin județ. De altfel, a fost destul de interesant să văd încă de la începutul filmului drumul pe care îl parcurg și eu atunci când merg la țară.
Încă din primele minute ale filmului am remarcat accentul forțat. Ori că așa percep alții accentul de pe aici, ori că e greu să îl imiți la perfecție, e clar că nu se vorbește chiar așa pe meleagurile astea.
Trecând peste, m-a surprins destul de mult filmul. Am dat play fără prea multe așteptări, mai ales că în afară de Iulian Postelnicu, nu mă încânta nici unul dintre actori. Cu toate acestea, au mai fost roluri bune pe acolo.
Oameni de treabă spune povestea unui polițist retras la țară, pe meleagurile natale, al cărui vis este acela de a deține propria livadă. Chiar dacă treburile în micul sat par să meargă de la sine, fără a fi necesară intervenția poliției, la un moment lucrurile o iau puțin pe arătură, dacă e să păstrăm limbajul.
Între timp, apare un nou polițist, tânăr, dornic de muncă și mai ales implicat. Iar asta nu bucură pe toți.
Găinării – că tot începe și se termină filmul cu o găină – se întâmplă mai mereu în mediul rural și chiar dacă toată lumea știe de ele, nimeni nu face nimic. Apoi, mi s-a părut interesant cum este ilustrată influența celor mai importanți oameni ai satului românesc: popa și primarul.
Sigur, lucrurile s-au mai schimbat de-a lungul timpului în satul românesc așa că povestea filmului aș situa-o, mai degrabă, undeva prin anii 2000.
A fost destul de interesant să văd câteva locuri cunoscute. Văzându-l, mi-am amintit de o postare din grupul șoferilor din Botoșani, care anunța ceva mișcare dubioasă într-o intersecție. Atunci se turna o scenă din film. Se pare că a primit câteva premii și probabil că au fost meritate.
Zic că e bun filmul, merită văzut.
L-ați bifat, ori ba?
Dacă recomanzi tu și zici că e ok…mai ales că prin Botoșani nu am mai călcat de ani buni… Mă interesa mai degrabă povestea aia dintre prințul ăla englez zăpăcit de prințesă care a renunțat la titlu. Cică ar fi și carte și film.
Încearcă-l. Mă tentează și pe mi ne să citesc cartea, recunosc.
Nu mi s-a parut chiar fortat accentul, eu fiind moldovean din Galati, mutat in Iasi iar prin job lucrand cu toate judetele dim NE…sa stii ca e de acolo accentul.
Filmul e bun, pe mine m-a impresionat punerea reala in scena. Singurul lucru fortat e crima…adica autorii ei, in rest e situatia la zi in multe comune din Moldova.
Nu știu, dar mie tot nu îmi pare natural. Ori poate că sunt eu prea familiarizat cu el, cine știe?
Asa si asa, nu mi s-a parut bun.
De ce? 😀