Minimal Phone: ți-ai lua un astfel de telefon?

Citeam articolul ăsta de pe ComputerBlog.ro și recunosc că mi s-a părut suficient de interesant încât să îmi doresc să dau vestea mai departe. Ei bine, se dorește crearea unui telefon care va pune preț pe productivitate și minimalism, încercând astfel să ne facă să nu mai pierdem timpul.

Paradoxal, e fix opusul a ceea ce vor să facă rețelele de socializare, pentru care timpul nostru e mai important decât orice.

Momentan, ideea e faza de proiectare, așa că va mai dura mult până când va deveni realitate. Există o listă, dacă sunteți interesați. Practic, e ca un telefon vechi cu butoane, care oferă o autonomie genială, dar poate fi folosit doar pentru comunicare de bază, așa cum sunt SMS-urile sau mailurile.

Pe cât sună de interesant, pe atât de dificil mi se pare ca un astfel de telefon să devină realitate.

Sigur, telefoanele și modul în care majoritatea utilizatorilor le folosesc reprezintă o problemă. Cu toate acestea, sunt și al naibii de benefice din numeroase puncte de vedere.

Să ne gândim doar la GPS și mail. Nu mai zic că dacă știi să te folosești de rețelele de socializare, poți obține o mulțime de informații prețioase.

Altfel spus, depinde doar de tine dacă telefonul este ceva rău/bun. El nu este nicicum, ci noi îi dăm această valoare pozitivă/negativă.

Prin urmare, mă îndoiesc că va prinde ideea. De altfel, din câte zice Dan, ideea asta apare frecvent, așa că nu văd de ce ar avea succes tocmai acum. Să îi lăsăm să încerce, totuși!

Ți-ai lua un astfel de telefon?

Distribuie articolul:

12 comentarii

  1. Nu, nu ar prinde. Pana in urma cu cativa ani cat inca mai exista BlackBerry, cam pe asta se axau, pe productivitate. Nu aveai o multitudine de aplicatii disponibile, nu aveai cea mai buna camera, nici macar nu se arpopia de ios sau android. In schimb oferea siguranta si productivitate. Unde e BlackBerry acum?

  2. Eu am un telefon de backup clasic, un Samsung nu mai știu ce model cu butoane și 2G, mic cât un card bancar… dar mult mai gros… stă în mașină tot timpul și are baterie și după o lună…

  3. Nu mi-aș lua. Oricât ar suna de bine ideea de a avea mai mult timp pentru tine, excluzând astfel rețelele sociale, paginile despre artă pe care le urmăresc pe acele rețele nu sunt o pierdere de timp pentru mine. Apoi este fix cum spui tu: telefonul nu este bun sau rău, tu îi creezi această etichetă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.