Mă mândresc cu țara mea
Și nu spun asta doar pentru că mă uit la Românii au talent. E o emisiune care arată adevărata valoare a românilor precum și prostia unora, asta este însă partea a doua. Sunt foarte faine emisiunile de acest gen în care promovăm lucrurile frumoase pe care le avem. Adevărul este că avem o țară faină și ar trebui să ne uităm întâi la părțile frumoase ale acesteia înainte de a spune că avem o țară nașpa.
Nu înțeleg însă de ce se vinde prostia doar pentru că se cumpără. Se cumpără doar pentru că doar asta avem de ales de pe tarabă, taraba fiind știrile și alte emisiuni de 2 lei. De fapt nici 2 lei nu aș da pentru astfel de programe.
Ideea e că avem o țară tare faină, cu lume bună și locuri frumoase. Avem sportivi de performanță precum Halep sau Bute (chiar dacă are câteva înfrângeri eu tot îl admiri), avem cântăreți care stau cu lunile prin topurile străinilor, actori care joacă în filme de la Hollywood, oameni buni care atunci când găsesc un portofel se duc cu el la poliție și nu au nevoie de acei bani cu toate că sunt săraci.
Avem locuri frumoase, sate cu acei bunici care au o bunătate în ei și te găzduiesc ca pe proprii nepoți.
Peisaje naturale, monumente, istorie, cultură și tradiție cum puține țări au. Hai să lăsăm partea goală a paharului, să deschidem ochii și să vedem în ce țară frumoasă trăim și printre ce oameni faini.
Prostia se cumpără de proști. Proști care nu pot gândi puțin outside the box și să se ducă dracu’ la altă tarabă, unde pot să descopere lucruri bune. Avem teatre, avem evenimente culturale, avem biblioteci și librării. Internet-ul e o altă tarabă, dar cu multe lucruri bune și multe lucruri rele, trebuie să știi ce să alegi. Uite de asta se vinde prostia. Pentru că proștii au ochelari de cal și nu văd și alte tarabe din jurul lor.
Bine spus.