Înainte de a-mi trimite un Newsletter citește asta

Nu îmi stă în fire să fiu arogant de obicei însă uneori nu am altceva de făcut decât să mă comport ca atare.

Nu primesc prea multe mailuri din partea agențiilor sau a oamenilor de PR pentru că încă sunt la început de drum și, cel mai probabil, nu mă încadrez în anumite cerințe. Totuși atunci când primesc câte un mail, nu știu dacă e trimis de către o persoană anume sau de către un roboțel de tip SPAM.

De cele mai multe ori mailurile sunt despre un eveniment la care nu pot să ajung, de printr-un oraș din celălalt colț al țării de unde nu am decât unu sau doi cititori care oricum nu ar fi interesați. Alteori sunt despre un anumit domeniu total paralel cu acest blog, nu că aș avea o nișă anume însă parcă tot nu pot scrie despre orice.

Astfel, am zis că e musai să am un astfel de articol pe blog. Nu de alta dar nu știu când voi mai primi un mail în care o să mi se zică „sunt plătit să fac asta”. Așadar, înainte de a-mi trimite un mail, fii sigur că știi lucrurile de mai jos:

  • În cea mai mare parte a timpului locuiesc în Botoșani iar uneori mă găsiți și prin Iași. Cred că aș putea ajunge, în situații speciale desigur, și la evenimente de prin orașe apropiate precum Suceava, Galați șamd.
  • Majoritatea cititorilor mei sunt tot de prin orașe precum București (cea mai mare parte), Suceava, Iași sau Prahova.
  • Citește măcar de 2-3 ori pagina asta să știi cui trimiți mailul.
  • Nu face ca mailul să sune prea oficial deoarece îmi place mai mult abordarea puțin mai personală. Închipuie-ți că ești cu mine la o bere și discutăm despre ceea ce ai vrea să scriu eu pe blog.
  • Dă-mi un motiv pentru care ar trebui să îți public comunicatul de presă. Iar aici nu mă refer la bani, că nu sunt genul de persoană care să ceară un euro pentru fiecare link din fiecare articol.
  • Mai uită-te o dată la comunicatul de presă apoi la blogul meu și îmaginează-ți cum i-ar sta publicat. Crezi că e AdrianBolocan.Ro e locul potrivit?
  • Nu te gândi că îmi trimiți comunicatul de presă doar pentru a avea ce scrie pe blog pentru că nu o stau chiar așa prost cu inspirația precum ai crede.

Dacă vei ține cont de cele șapte puncte de mai sus voi fi mai mult decât fericit să vorbim. Dacă nu, cel mai probabil te voi ignora. Iar dacă vei mai trimite de câteva ori, îți voi da peste nas și voi cere exclusiv să fiu exclus din lista newsletterului respectiv.

În rest, cred că ne putem înțelege.

newsletter

Distribuie articolul:

4 comentarii

  1. Cred că în loc să ceri excluderea din lista respectivă, poți să pui un SPAM frumos pe adresa respectivă. Cel mai adesea solicitările de „remove from this list” sunt ignorate cu brio.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.