HBO GO, abonare mai ușoară cu 20 lei pe lună

Am tot avut tentative deseori să mă abonez atât la HBO GO cât și la Netflix. Doar că nu mă uit chiar atât de des la seriale iar la filme chiar și mai rar. Asta pentru că găsesc greu un serial ca să mă prindă, iar la filme mă plictisesc repede. Și totuși, uneori mă apucă să mă uit la câte un serial, iar atunci sunt neortodox. Iar dacă tot am văzut astăzi vreo câteva postări că HBO GO permite acum abonarea fără a avea contract cu vreo firmă de televiziune, parcă așa ceva, am zis să încerc. Mai ales că prima lună e gratis.

E gratis prima lună, dar tot îți lași datele de la card. Presupun că luna viitoare o să mă anunțe cu câteva zile înainte de a mă taxa cu 20 de lei pe lună, că atât costă. Iar dacă nu, oricum te poți dezabona de la setări. Cert e că 20 de lei pe lună nu e deloc mult. O pizza, sau nici 4 litri de benzină. Un fleac. Sunt totuși destul de multe filme și seriale acolo, fără să le piratezi cum mai fac unii… nu dau nume! :))

Și ca să văd cum merge, am dat play primului episod din sezonul 1 a serialului Umbre. Din câte știu a început acum sezonul 2. M-am mai lovit de el pe la TV, atunci când aveam HBO gratis, că apoi s-au răzgândit simpaticii de la Telekom. Și pare interesant serialul. Sper să ajung cu el până la capăt, deși… nu promit.

Oricum, dacă voiați să vă abonați la HBO GO și vi se părea dificil, acum e mai simplu.

hbo go

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.