Friteuză cu aer cald. Păreri?
În ultima perioadă, m-am lovit tot mai des de subiectul friteuză cu aer cald. Au discutat și alții pe bloguri, însă cel mai recent am vorbit pe această temă cu sora mea, care lăuda acest aparat.
Recunosc că am fost adesea tentat să investesc în achiziționarea unei friteuze. Sunt mare fan hamsii, așa că nu de puține ori am fost foarte aproape de a comanda o friteuză clasică, cu ulei.
Apoi, odată cu trecerea timpului, am conștientizat kilogramele în plus așa că am tot încercat să iau măsuri pentru un stil de viață sănătos. Chiar dacă a trecut o vară și ceva fără dietă, mă străduiesc totuși să păstrez obiceiurile sănătoase. Prin urmare, din cele 20 kilograme pierdute, s-au pus doar vreo 5 înapoi, ceea ce eu zic că e foarte ok.
Cu puțin efort, le dau înapoi jos în puțin peste o lună. Urmează să scriu pe subiect foarte curând, deoarece vara a trecut, așa că trebuie să mă reapuc de treabă.
În general, prăjelile au cam dispărut din viața noastră. Rar folosim câțiva stropi de ulei la ceapa călită, însă acum în casă, candela consumă cel mai mult ulei.
Găteam și înainte destul de mult la cuptor. Iar acum a devenit principalul mod de a găti pentru noi. Din păcate nu avem norocul de a beneficia de un cuptor performant ci e destul de varză, însă totuși își face treaba.
Apoi, nu suntem foarte mari fani ai prăjelilor. Chiftelele le facem la cuptor, cartofii la fel și doar foarte rar râvnim la câte un șnițel. Preferăm oricând grătarul pentru câte o bucată de carne făcută cum trebuie, așa că rareori ajunge uleiul în tigaie.
Astfel, îmi imaginez că sigur e tare utilă o astfel de friteuză, însă trebuie să te gândești de două ori dacă o vei folosi atât de des încât să merite investiția de 6-800 de lei cât ajunge una decentă.
Cred că ar trebui să te întrebi mai întâi: oare nu pot face la cuptor ceea ce face friteuza? Sau la grill. Sau poate că nu e chiar un capăt de lume dacă prăjești niște cartofi o dată pe lună.
Ar fi păcat să ții ocupat blatul cu încă un aparat care presupun că nu este chiar mic, mai ales dacă nu ai o bucătărie foarte generoasă.
Folosiți friteuză cu aer cald? Ce gătiți la ea? Merită? Orice părere e bine-venită.
Cuptor doar dacă este electric și are programe cu ventilare pentru coacere uniformă… eu fac așa cartofi pai… am un grătar ca o sită mai rară… bag un program cu ventilație și… voila, cum ar spune francezul… prima oară mi-au ieșit prea uscați dar apoi am învățat să pun un strop de apă în scobitura cuptorului și ies numai buni… nu-i nici fiert, nu-i nici prăjit, nu-i nici copt… e ceva bun și sănătos.
Visez și eu la un astfel de cuptor. Aș fi schimbat măcar aragazul aici, la chirie, însă spațiul disponibil este foarte restrâns, așa că doar cele înguste își mai găsesc loc acolo.
Chiar ma batea sotia la cap de una de pe la Tefal, dar am zis sa mai studiez. Ea vrea ceva sa si prajeasca.
Vreau sa mai studiez pentru ca grill-ul de la ei e folosit o singura data, cred ca il pun pe OLX 🙂
In schimb aparatul de gatit este ce trebuie, sunt foarte multumit de el.
Auzeam numai de bine despre grillul Tefal. Cum-de e nefolosit?