Există comentatori mai enervanți decât cei de la Digi?
Am o boală și mi-e greu să scap de ea: țin cu Dinamo. Nu este un motiv de laudă, ba dimpotrivă! Cel puțin de prin 2007, să ții cu Dinamo poate fi mai degrabă o rușine decât o bucurie.
Cu toate acestea, sezonul acesta se anunță a fi interesant, în ciuda faptului că nu au cel mai bun început. Așa că am văzut cam toate meciurile din acest sezon. Ba chiar, dacă mă gândesc mai bine, am văzut suficient de multe meciuri din Liga 2, chiar dacă orele de amiază nu îmi erau mereu accesibile.
Așa că, fie că îmi place sau nu, trebuie să ascult comentatorii români care tare mai bat câmpii. Mai mult decât atât, sunt foarte subiectivi, deși nu ar trebui.
De multe ori am zis că îi caut pe rețele, să le urez de bine, dar încă nu am făcut asta.
Că cei mai mulți dintre suporterii români țin cu Steaua, actualmente FCSB, nu mai încape îndoială. Așa că printre comentatori sunt suporteri FCSB, știu precis. Se simte în tonul vocii lor.
Prin urmare, nu ezită să dea în echipele rivale și mai ales în jucătorii lor ori de câte ori au ocazia. Ba chiar uneori sunt destul de agresivi, deși nu ar fi cazul. Oare CNA-ul nu ar putea interveni în astfel de situații? Probabil că în ritmul ăsta mă voi apuca de făcut petiții și sesizări.
Din fericire, există o alternativă: Prima Sport. Nu sunt ei cei mai grozavi, dar sigur sunt mult mai decenți decât comentatorii de la Digi. Să nu mai zicem de vremurile în care Premier League se difuza pe Eurosport. Abia acolo erau comentatori decenți!
În schimb, cei mai mulți dintre comentatorii de la Digi îl au, cel mai probabil, ca idol pe Mironică. Nu, nu este un model de urmat!
Când urmărești meciurile pe un post TV românesc îți vine să îl dai pe mute, nu altceva. Vouă cum vi se par prestațiile inteligenților care se ocupă de comentarii sportive?
Cristian Țopescu și Dumitru Graur au făcut parte dintr-o generație de comentatori desăvârșiți, chiar dacă pe vremea lor era mult mai greu să te documentezi. Se pare că nu o să mai întâlnim curând asemenea comentatori.
Nu i-am prins, din păcate.