Două probleme pe care le-am avut cu televizorul și rezolvarea lor
Articolele în care prezentat soluții pentru diferite probleme au cel mai mare succes pe acest blog. Așa că oricând am ocazia, notez aici câte ceva.
Să începem cu începutul. Garsoniera în care stau este destul de bine dotată, în sensul că nu îmi lipsește nimic de bază. Am găsit aici și un televizor. Este vorba despre un LG 32LN613S – ZB, sau cel puțin așa scrie pe spate că se cheamă.
Vreo 10 luni a mers ca uns. E și Smart iar singurul lui defect e că nu are subtitrare în română pe Netflix. Da nu-i bai.
În urmă cu ceva timp, era deschis și dintr-odată văd că se face negru tot. De ceva timp se tot restarta, dar am zis că poate o fi ceva de la cablu, că pe HDMI nu făcea d-astea. Am scos din priză, pornit, oprit și toate variantele astea tradiționale. Dar nimic.
Și cât am analizat, am văzut că dacă dau cu lanterna de aproape, se zărește ceva imagine. Televizorul avea sunet, teoretic și imagine, dar nu avea lumină. Am tot căutat pe internet să văd ce se poate face, așa că am aflat că trebuie schimbate niște leduri.
Am întrebat în stânga și în dreapta și am găsit un anunț pe OLX a unui om care repară televizoare. M-a ajuns 150 de lei reparația iar acum merge ca nou.
Digi Smart Cam se autentifică…
Doar că, după ce am ajuns acasă și m-am chinuit muuuult timp să îl pun pe suport – mama lor de șaibe – îmi tot apărea că DIGI Smart CAM se autentifică, se instalează, se tot încărcau procentele și o lua mereu de la capăt.
Nu am mai mers la meseriaș ci am mai căutat pe internet una alta. Am găsit undeva că trebuie să setez ora. Am făcut și asta dar fără rezultat. Apoi am dat o scanare tuturor posturilor. Deși mi-a stricat toată ordinea, s-a autentificat rapid și nu mai am am treabă acu.
Semințe, bere, alune, fotbal și tenis să fie de acuma!
Cati ani are TV-ul?
E din 2013, parcă așa scrie.