Donații direct pe Facebook
Nu știu dacă ar mai trebui să ne mirăm că giganții internetului acoperă cam totul. Facebook a introdus deja de ceva timp Marketplace-ul, iar acum – ori cel puțin abia acum am observat eu – se ocupă și cu donațiile. Deși existau deja câteva platforme online unde puteai promova diferite cazuri, acum o poți face direct pe Facebook. E mai la îndemână, nu?
Eu am observat treaba asta azi când am văzut o strângere de fonduri distribuită de către Subcarpați. Donațiile erau pentru o tânără care are o tumoră ce presupune multe operații, intervenții, șamd, pe scurt… mulți bani. S-a reușit strângerea a 11.000 de lire, donații făcute de peste 750 de persoane în momentul scrierii articolului. Și probabil – ori cel puțin sper – vor mai crește.
Mi se pare o treabă bună, mai ales dacă lucrurile sunt verificate cum trebuie și e totul în regulă, deoarece e mai ușor să sensibilizezi persoanele acolo unde e toată lumea, decât pe o platformă mai puțin populară. Totodată cred că se și viralizează mai repede dacă apare cazul direct pe Facebook. Iar dacă lumea în general dă share la tot felul de poze cu „Facebook donează un cent pentru bla bla”, acum poate vor da ei acel cent, înainte de a da share.
De asemenea poți vedea ce alte cauze mai poți susține. Pagina este aici.
Util, sau nu?
Astazi am vazut si eu aceasta noua functie cu donatiile pe facebook. Am o parere foarte buna chiar daca nu am studiat cum functioneaza, am vazut un caz unde sa donat dar nu am bagat prea mult in seama aceasta functie in lipsa de timp. Facebook a facut bine ca introdus asa ceva dar sa fie bine pusa la punct, verificat totul si sa acopere toate platformele de donatii, card, paypal etc.