Despre Scris, Autobiografia unui meșteșug, de Stephen King

Nu, nu mă bate nici cel mai mic gând să scriu romane de ficțiune, sau vreo altă carte, în ciuda faptului că ideea nu sună deloc rău. Cu toate acestea, îmi doream de ceva timp să citesc cartea „Despre Scris”, a lui Stephen King.
De ce voiam asta? Probabil că mă încânta titlul. Ori poate că eram curios să aflu care sunt secretele acestui meșteșug, după cum îi spune autorul. Ei bine, dacă vrei să te faci scriitor când vei fi mare și speri că această carte te va învăța secretele succesului, află că nu vei găsi nici o listă cu „7 lucruri pe care trebuie să le faci pentru a obține un bestseller”.
Și totuși, există motive pentru a citi această carte! În „recenzia” – dacă îi pot spune așa – din rândurile următoare îți voi spune de ce. Înainte de toate, trebuie să subliniez faptul că acest titlu a ajuns la mine datorită generozității de care Nemira a dat dovadă.
Partea intitulată CV, din această carte, este poate cel mai bun motiv! În acea primă parte a cărții ni se oferă o autobiografie în care Stephen King ne povestește mai multe momente ale vieții sale, din copilărie până în prezent. Avem parte de o prezentare a aspectelor care l-au transformat într-un scriitor de mare succes, cu alte cuvinte, ceea ce e foarte interesant.
De altfel, dacă nu știi prea multe despre Stephen King, așa cum eram eu, dar ai vrea să afli, este o lectură de luat în considerare.
Recunosc, prima parte a cărții mi-a plăcut cel mai mult.
Recomandările „despre scris” oferite de Stephen King
Așa cum spuneam, nu mă văd scriind cărți, așa că uneori mă gândeam că poate ar trebui să mă opresc la jumătatea cărții. Mi se pare însă o blasfemie să fac asta și, de obicei, termin o carte chiar și dacă nu îmi place. Desigur, nu aș putea spune că nu mi-a plăcut Despre Scris, de Stephen King.
Chiar dacă „despre scris”, capitolul cu recomandări, nu a fost partea mea preferată, am putut descoperi mai multe idei interesante, precum:
- Nu există o rețetă magică. În cazul în care nu era clar deja, ne lămurește și Stephen King că nu există o listă cu trucuri pe care să le folosești pentru a scrie o carte care să îți aducă averi. În schimb, pasiunea, talentul și munca joacă un rol deosebit;
- Ca să fii un bun scriitor, trebuie să citești mult, de preferință zilnic. Ei bine, asta îmi propun să fac și eu, deoarece cred că scrisul meu are mult loc de îmbunătățiri;
- Mediul în care scrii trebuie să îți ofere intimitate, fără distrageri. De altfel, scrisul este o treabă pentru care trebuie să construiești un program. Programul trebuie respectat cu strictețe mai apoi;
- Experiențele personale sunt importante pentru a putea crea povești pentru cititorii tăi.
O carte faină, per total. Este ușor de citit. Mie mi-a luat aproximativ o săptămână să o termin, chiar dacă nu am alocat mai mult de o oră pe zi pentru ea. Ba chiar am ratat două zile de citit.
O recomand? Ei bine, da! Indiferent că visezi să fii scriitor, cândva, ori pur și simplu vrei să afli o bună parte din povestea de viață a lui Stephen King, cred că Despre Scris este o carte pe care merită să o citești.
Vei avea parte de umor, de multe sfaturi practice, de lecții de viață pe alocuri, așa că nu vei regreta nici măcar o pagină citită.
După ce am citit această carte, m-am convins că trebuie să citesc mai multe cărți de la Stephen King. Am citit, în trecut, Cimitirul Animalelor, dar sigur voi adăuga la „colecție” măcar încă 2-3 titluri precum Carrie, Tortura sau Shining.
Mă bucur când văd că mai sunt și bloggeri care își dedică timpul citirii. Chiar mă bucur 🙂
Mă străduiesc. 😀