De ce mâncăm portocale, mandarine, clementine și alte citrice de Crăciun?
Dacă ați fost într-un supermarket în ultimele două săptămâni, probabil că ați observat deja că au apărut mandarinele dar și o mulțime de oferte pentru portocale și alte citrice. De altfel, să mănânci portocale și mandarine de Crăciun e deja tradiție, iar eu am fost curios sa aflu cum a apărut acest obicei.
Cumva, acest articol ar trebui să dea startul unei noi serii de articole al căror titlu va începe cu „de ce”. Sunt curios de fel, caut adesea informații pe internet despre fel și fel de subiecte, așa că m-am gândit că ar putea fi o idee bună de articole aici pe blog. Poate că vor fi doar într-o zi a săptămânii, însă mai vedem pe parcurs, în funcție de cum va prinde această idee.
Cum au devenit portocalele tradiție de Crăciun?
Mă voi rezuma să vorbesc doar despre portocale, pentru că ar fi obositor să menționez toate citricele. Ei bine, cum și mai ales de ce au devenit portocalele o tradiție de Crăciun și de ce la mâncăm acum în cantități mai mari decât de obicei?
Din câte citesc, această tradiție poate fi întâlnită nu numai în România, ci este general valabilă. De altfel, în alte țări se obișnuiește ca de Crăciun să se ofere cadou o portocală sau o clementină în ciorapi. Și la noi, citricele fac parte din cadoul de Moș Nicolae dar și de Crăciun.
De altfel, conform istoriei, în vremurile demult apuse, portocalele erau o raritate, așa că era o mare bucurie să primești un astfel de fruct, în acele vremuri. Lux, cum ar veni!
De asemenea, se mai crede despre portocale că ar fi un dar oferit de Sfântul Nicolae. Poate că de aici și obiceiul de la oferi în ajunul acestei sărbători, în România.
Pentru alții, portocalele simoblizează anotimpul dăruirii, ceea ce sună foarte frumos.
Aceste informații au fost adunate de la EatingWell și cred că sunt destul de interesante, nu?
Dacă nu aveți obiceiul de a consuma citrice în perioada sărbătorilor de iarnă, atunci ar trebui să îl adoptați. Atât timp cât le cumpărați dintr-o sursă sigură, au o mulțime de beneficii pentru organism. Să nu mai zic că sunt și foarte sănătoase.
iarna parca au alt gust :)) chiar azi am luat 2 kg de clementine, le-am nimerit si foarte dulci si zemoase am dat gata 5 bucati imediat ce am ajuns acasa
Așa este. Iarna parcă au alt gust. Nu am cumpărat până acum, urmează și la mine.
Nu rata startul, Cosmine!
Așa-i, așa-i, @recomandarea zilei.
Eu am cules azi portocale. Păreau dulci. Cred că de aia se mănâncă acum.
Oare să fie și sezonul lor, totodată?
Asa este… pe timpul lui Ceausescu, copil fiind, primeam de la bunicul meu care era frizer, de Mos Gerila( pe atunci asa se numea Mos Craciun) portocale…habar nu am de unde le lua, dar erau asa de bune… gust de portocala, gust de copilarie, gust de sarbatori de iarna…
Moș Gerilă încă mai este pe la Ruși dar și prin Ucraina, parcă.
Și prin partea noastră era obiceiul cu portocale de sărbători. Am înțeles de la cineva care le-a cules el din portocal că sunt foarte gustoase proaspăt culese.
Dacă se schimbă clima la noi poate peste două trei generații vom avea portocali, cine știe :-))
Am avut ocazia să gust portocale aduse din Grecia. Au fost bune, nu neg. Nu prea avem parte de calitate în magazinele noastre. Nu știu cum or fi cele vândute la marginea drumului, promovate ca originale.
Si eu tot de sarbatori mananc fructele astea ca nah asa e traditia si cum spuneau si cei de mai sus parca au alt gust in perioada asta 🙂
Eh, clementinele sunt doar acum, însă eu mai bag portocale și vara dar mai ales lămâi multe, ca limonadă.
In perioada asta se aduc în magazine…și au prețuri decente.