Cum multumesti unui blogger pentru ceea ce face

mersi bloggereBloggerii cunoscuți au ajuns cunoscuți pentru că au trecut la un alt nivel. Mai exact, aceștia au renunțat să scrie pentru ei, după cum fac mulți alții, și au început să scrie pentru public. Acest lucru i-a făcut să crească, să obțină vizite și să devină cunoscuți. Totuși puțini cititori mulțumesc pentru conținutul primit cu toate că bloggerul respectiv își dedică timpul să ofere articole cât mai utile.

Lasă un comentariu

La rândul meu citesc bloguri. Citesc în medie aproximativ 20-30 de bloguri pe zi. De multe ori când citesc un articol util, din care învăț câte ceva, las un comentariu în care mulțumesc bloggerului respectiv pentru articol. Spun din proprie experiență – deoarece am primit și eu câteva mulțumiri până acum – mai mare fericire pentru un blogger nu poate exista. Cu astfel de comentarii îl veți face să își dorească să scrie mai multe articole de genul respectiv și înțelege că ceea ce face nu e în zadar. Mulțumirea o poți oferi prin comentariu la articol, pe Facebook sau chiar printr-un mail. Indiferent de metoda pe care o alegi, bloggerul se va bucura.

Adaugă-l în blogroll

Această mulțumire este doar pentru cei care la rândul lor au bloguri. Observ că mulți bloggeri fac schimb de link-uri însă eu consider că această metodă este greșită. Eu las link-urile în blogroll către bloguri pe care le citesc zilnic însă nu cer să fie adăugat un link înapoi către blogul meu deoarece consider că atunci când blogul meu va merita să fie în blogrollul unor bloggeri mai cunoscuți decât mine, va fi fără să cer lucrul ăsta.

Apasă share

Aproape pe toate blogurile găsești butoane pentru rețelele socializare. Să apeși share nu durează decât câteva secunde iar dacă vei alege să faci asta, blogul respectiv va mai câștiga câteva vizite. Ba chiar mai mult decât atât, dacă pe tine te-a ajutat conținutul articolului, de ce nu l-ai împărtăși și cu alții ?

Acestea sunt metodele prin care a-i putea mulțumi unui blogger pentru articolele pe care le scrie pentru tine.

Sursă imagine: learnfoodphotography.com

Distribuie articolul:

6 comentarii

  1. „deoarece am primit și eu câteva mulțumiri până acum – mai mare fericire pentru un blogger nu poate exista”
    Complet de acord cu tine, însă cred că cea mai bună metodă să-i mulțumești unui blogger este să dai mai departe articolul său. Asta îl ajută si pe el, și poate si pe alții care nu ar fi descoperit blog-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.