Cred că mă pot apuca de asamblat mobilă

Am început anul mai motivat ca oricând și 2026 chiar dădea semne că ar fi un an mai ok, iar asta pentru că lucrurile păreau să se îndrepte către bine. Cu toate acestea, viața este plină de surprize, așa că nu a trecut jumătate de lună și am primit vestea că trebuie să ne căutăm chirie.

Am colaborat foarte ok cu proprietarul vechii chirii, însă s-au văzut nevoiți să vândă, așa că mi-am dorit să eliberez spațiul cât mai rapid, întocmai pentru a le facilita și lor vânzarea.

În urmă cu câteva luni, planul nostru era destul de clar: dacă va apărea nevoia să ne mutăm, vom trage mai aproape de casă, așa că am fi căutat ceva la Botoșani, să fim doar la 30 de minute de țară.

Ei bine, între timp planurile s-au schimbat puțin, iar asta pentru că Ștefania a găsit job în zonă și nu am vrea să plecăm după doar o lună. Prin urmare, am fost nevoiți să căutăm ceva tot pe aici. Numai că… dacă în urmă cu 5 ani, în zonă chiriile erau mult mai ieftine decât în oraș, acum situația este invers.

Totuși, dacă am fi fost nevoiți să facem naveta din oraș până aici, diferența de bani ar fi fost mai mare pentru că am fi plătit combustibilul, iar timpul costă bani, de asemenea.

Am găsit în final ceva ok, din multe puncte de vedere, dar au fost câteva inconveniente. Mai precis, nu aveam dulap pentru haine și birou, dar totodată am fost nevoiți să luăm și o comodă pentru TV, în pot special pentru depozitarea lucrurilor mărunte. Totodată, dacă aduceam biroul vechi, acela ar fi ocupat foarte mult spațiu. Iar dacă tot am renunțat la ideea de a folosi două monitoare – deși dorința încă există – am fost nevoit să caut un birou mai mic, întocmai pentru a nu fi necesar să aglomerăm spațiul.

Cu alte cuvinte, săptămâna trecută a fost despre montat mobilă. Au fost câteva seri în care m-am apucat de treabă pe la 18-19, iar în unele am terminat după 24. Glumeam pe rețele că am devenit vecinul cu bormașina, numai că am fost totuși conștient, iar după 23 am trecut la șurubelniță, pentru a nu face prea multă gălăgie.

Mai montasem chestii în trecut, dar nu la fel de mult ca acum. M-am lovit de problemele tipice: schițe foarte proaste, componente marcate greșit șamd. Totuși, rezultatele au fost aproape de perfecțiune, așa că pot trece o nouă abilitate în CV.

Sper ca în viitorul apropiat să nu mai fiu nevoit să asamblez mobilă că am ajuns să o visez și noaptea.

Totodată, a fost o săptămână în care am trecut pe la sală doar pentru a bea câte o gură de cafea, nici urmă de sport. Totuși, am slăbit mai mult decât atunci când mergeam la sală, iar asta deoarece căratul bagajelor pe scări pare a fi o activitate destul de intensă. Bine, am cam uitat de mâncare în multe zile și stresul probabil că și-a pus și el amprenta. Sper să nu se pună înapoi prea rapid, pentru că am multă treabă și din punctul ăsta de vedere.

La voi… totul bine? Ce ați mai făcut cât am lipsit?

Distribuie articolul:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.