Cetatea de Rock a Sucevei, ediția 2024
Anul trecut a fost o ediție mai așa-așa de Cetatea de Rock a Sucevei. Au fost doar trei trupe, toate cocoțate pe un zid, așa că interacțiunea artist-public nu prea era posibilă. M-am bucurat, totuși, că am avut ocazia să îl ascult pe Kempes.
În 2024, Cetatea de Rock a Sucevei arată mult mai bine! În primul rând, concertele vor fi organizate în șanțul de apărare al cetății, așa că fanii vor fi mai aproape de artiști.
Mai apoi, sunt 3 zile de concerte, cu trupe foarte bune. Programul este următorul:
Vineri, 23 August
- IRIS – Minculescu, Valter și Boro;
- TROOPER;
- Vandaal.
Mă bucur să revăd Iris, îmi place și Trooper iar de Vandaal încă nu am auzit. Am dat acum o căutare pe Youtube și pare a fi o trupă destul de promițătoare.
Sâmbătă, 24 august
- ALTERNOSFERA;
- W3 4R3 NUM83R5;
- HELLPASS;
La fel, doar băieții de la Alternosfera îmi sunt cunoscuți. Am ascultat, pe fugă ceva și de la trupa cu numere și trebuie să recunosc că nu sună deloc rău. De altfel, văd că au ceva ani de când activează în domeniu.
Totodată, grecii de la Hellpass se prezintă mai mult decât bine. Aștept să îi aud și live.
Duminică, 25 august
În ultima zi a festivalului, vom avea următoarele trupe:
- Phil Campbell And The Bastard Sons;
- Masterpiece – Metallica Tribute Band;
- Methedras.
Doar la Masterpiece am fost și sunt super. Dacă nu ai bani de Metallica, Masterpiece e ce trebuie.
Odată cu acest afiș, am descoperit o altă trupă mișto, fiind vorba despre prima de pe lista de mai sus.
Methedras vine tot din Grecia și sună al naibii de bine.
20 lei va fi biletul pentru adulți, 10 pentru pensionari iar elevii și studenții vor plăti doar 5 lei. În fiecare zi se plătește bilet. Probabil că vom vizita mai în detaliu cetatea, cu ocazia aceasta.
Biletele se pot cumpăra și online.
Așadar, ne vedem pe acolo. 😀